La doar un an după ce a intrat pe piața imobiliară, antreprenorul Dan Șucu vine cu o strategie nouă pentru Mobexpert. „Având în vedere costurile foarte mari pentru terenuri, ca să recuperăm investiția într-un timp rezonabil, ne-am propus să construim deasupra magazinului o clădire de circa 20-30 de metri înălțime cu spații de birouri sau apartamente“, a declarat Șucu. Primul proiect pe care îl va dezvolta în acest sens va fi la Timișoara, acolo unde Mobexpert a achiziționat deja două hectare de teren. 
Potrivit proprietarului Mobexpert, în orașele mari din țară, prețurile terenurilor din zona comercială au început să fie similare cu cele din zona rezidențială. „Poate dacă achiziționam teren în perioada de criză, la preț redus, nu ar mai fi fost nevoie de inventivitate pentru a recupera ușor investiția“, explică Șucu. El menționează că investițiile imobiliare sunt un mod de a organiza mai bine Mobexpert. „Astfel, vom putea putea să construim mai aproape de centru. Vom cheltui cât e nevoie și se justifică din punct de vedere economic“, a mai spus Șucu. El a precizat pentru Capital că Mobexpert va deschide în toamnă cel mai mare magazin din țară, la Constanța, după o investiie de 8 milioane de euro într-o construcție de 11.000 mp realizată de la zero. „Din cauza birocrației inaugurarea a fost întârziată câteva luni. Va fi cel mai mare și mai frumos magazin al nostru“, ne-a declarat proprietarul Mobexpert. 

Exclusiv online

De asemenea, Mobexpert își extinde depozitele cu circa 10.000 de metri pătrați în acest an, în condițiile în care dorește să lanseze colecții exclusive în online. „Terenul din Capitală, pe care avem deja depozitele, are o capacitate de 40.000 de mp. Există construiți 10.000 de mp și ne vom extinde cu alți 10.000 de mp. În septembrie începe construcția“, a declarat Șucu.
Potrivit acestuia, colecțiile exclusive pentru online va dubla colecția totală a Mobexpert, în principal cu articole aduse din import. „Investițiile principale pe care le facem sunt legate de zona de site și experiențele clientului cu site-ul. Vrem să dublăm colecția de magazin cu una pentru pentru site. Am început cu sute de produse și vrem ca, în 18 luni, să ajungem la peste 1.000 de produse doar pe online. Mai mult, în magazinele fizice vor exista consultanți și panouri care vor prezenta și consilia clientul pentru produsele online“, dezvăluie Dan Șucu o parte din strategia de dezvoltare a retailerului de mobilă. Potrivit acestuia, cumpărătorul de online comandă în proporție de 50% pentru rude sau prieteni. „Cumpărătura pentru terți, adaptată la internet, a crescut cu o treime, peste jumătate din achiziții fiind cadouri“, a spus Șucu.

 

Imobiliare și pe plan personal

Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert a intrat, cu investiții personale, încă de anul trecut pe piața imobiliară. El a cumpărat, prin compania imobiliară pe care și-a lansat-o în 2016, un teren de aproape 27.500 metri pătrați de la un dezvoltator israelian și de la producătorul de metale feroase și semifabricate Grivița București, controlat de un alt dezvoltator imobiliar. Terenul este aproape de Calea Griviței și a primit deja PUZ-ul primăriei pentru dezvoltarea unui complex rezidențial. Terenul găzduiește deja un complex imobiliar în construcții cu o capacitate de 800 de apartamente, investiția totală ridicându-se la 100 de milioane de euro. Primul bloc din complexul denumit Arcadia Apartments Domenii va avea 21 de tipuri de apartamente cu suprafeţe şi compartimentări diverse. Suprafeţele construite pornesc de la 50 de metri pătraţi pentru garsoniere şi ajung la 147 de metri pătraţi pentru penthouse. Preţurile pornesc de la 70.000 de euro pentru garsoniere şi ajung la 265.000 de euro pentru penthouse-uri. 
Responsabilul cu comunicarea al complexului a declarat, în iarna anului trecut, că s-au vândut deja două treimi din prima fază a proiectului. „Ritmul de vânzări a fost alert, astfel că până în acest moment, am semnat peste 70 de antecontracte, alte 50 urmând a fi semnate în perioada imediat următoare“, declara Daniela Barbu, director de marketing și comunicare Arcadia Apartments Domenii, în noiembrie 2017.
Faza a doua a proiectului presupune construcţia a două clădiri cu o înălţime identică cu a primului imobil, care vor avea în total 235 de apartamente şi 300 de locuri de parcare. Cea de-a treia fază va cuprinde clădiri de apartamente şi o zonă comercială.
 Dan Şucu este acţionar majoritar în cadrul unei firme care deţine un teren de 40.190 de mp, în zona de est a Capitalei, acolo unde în trecut a funcţionat secţia Răşini a Policolor. Terenul a fost cumpărat în vara lui 2016, iar demersurile pentru obținerea avizelor necesare autorizației de construcție au fost demarate încă de anul trecut. Proiectul prevede construcția a șase blocuri de apartamente, cu 9, 10 și 11 etaje retrase, dar și construcția unui supermarket.

Acest articol a fost publicat în numărul 26 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 2 – 8 iulie 2018