Tot mai puțini români își fac polițe obligatorii de asigurare împotriva dezastrelor

Tot mai puțini români își fac polițe obligatorii de asigurare împotriva dezastrelor
Publicat de Alexandru Urzică la 14 august 2017, 08:58

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a scăzut cu 4%, ajungând, la 31 iulie 2017, la 1.667.808, comparativ cu 1.737.476 de poliţe PAD active la 31 iulie 2016, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

La finalul anului trecut, erau active 1.703.047 poliţe PAD, în timp ce la 31 decembrie 2015 erau active 1.590.954 poliţe. 

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii iulie 75,6% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 24,4% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 92,7% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 7,3% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic). 

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (20% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine – în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%). 

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România. 

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro). 

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.