Țara din UE care-ți dă cetățenie dacă investești 650.000 de euro

Țara din UE care-ți dă cetățenie dacă investești 650.000 de euro
Publicat de Valentin Vioreanu la 29 iunie 2014, 07:03

Malta poate fi un hub pentru țări din afara Uniunii Europene care vor sa facă afaceri în Europa, inclusiv în România. Asta susține Eduard Doandes, președintele Camerei de Comerț Româno – Malteză, care explică și motivul: sistemului de taxare extrem de avantajos.

“Intenția Camerei de Comerț este de a promova comerțul către România și de a sprijni țările nemembre UE care vor să investească pe piața românească.  Malta poate fi folosită ca un hub, datorită tratamentului în domeniul fiscalității care există între Malta și România (evitarea dublei impuneri). Cei interesați beneficiează de taxe care sunt conforme legislației europene și apoi pot veni în România să investească”, a declarat Doandes.

Malta a lansat la sfârșitul anului trecut un program dedicat cetățenilor non-europeni care permite în cazul investirii a minimum 650.000 de euro în Malta obținerea cetățeniei. Cu alte cuvinte, oamenii de afaceri pot beneficia în scurt timp de toate avantajele pe care le are statutul de cetățean al Uniunii Europene. O asemenea facilitate mai este prevăzută în legislația austriacă, dar suma minimă este de zece milioane de euro.

"Este un subiect de mare interes pentru oamenii de afaceri din Orientul Mijlociu, Rusia etc. și care implicit, prin gestionarea unor relații bilaterale adecvate între Romania și Malta, poate  atrage investiții masive și în țara noastră. Iar în timp, de ce nu, România poate urma chiar exemplul Maltei, prin adoptarea unor legislații mai prietenoase și care să încurajeze în mod semnificativ invetițiile străine directe”, a spus Ana-Maria Țepuș, secretar general al Camerei de Comerț Româno – Malteză.

Libia ar fi, în opinia oficialilor Camerei de Comerț, țara care este cea mai interesată de colaborarea dintre România și Malta.

“Libia nu are înca o stabilitate economică clară, dar datorită istoricului economic care a existat de-a lungul timpului, Malta fiind foarte aproape de Libia, s-au intensificat acțiunile ca Malta să devină un centru comercial prin intermediul căruia oamenii de afaceri să vină să investească în România”, a explicat Doandes, care a arătat și care sunt domeniile care îi atrag pe oamenii de afaceri maltezii: agricultură, real estate și  import-export în domeniul medical.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.