"Până acum eram acuzaţi că intervenim prea mult în piaţă, că afectăm rezerva. Acum domnul prim-ministru spune că nu facem destul. Să înţelegem prin aceasta că ne recomandă să creştem dobânda de intervenţie, că acela este instrumentul pe care îl avem la dispoziţie, pentru a răspunde unei deprecieri de 1%? Deja dobânzile sunt în creştere….Nu am încă o poziţie oficială a Consiliului de Administraţie al BNR dar cred că îl va invita pe domnul prim-ministru la o întâlnire să ne lămurim dacă asta aşteaptă de la BNR. Vă asigur că BNR îşi îndeplineşte mandatul cu toată responsabilitatea", a spus Dan Suciu.

Premierul Mihai Tudose a afirmat, joi seară, că este nevoie de o "discuţie serioasă" cu reprezentanţii BNR pe subiectul privind creşterea euro, susţinând că Banca Naţională putea interveni în această chestiune, dar nu a făcut-o.

"Eu am o parte din explicaţii, pe de altă parte, vă recomand să vorbiţi cu Banca Naţională, care ar trebui să fie un pic atentă la aceste lucruri. Banca Naţională poate şi trebuie să intervină pe aceste lucruri, nu a făcut-o", a declarat Mihai Tudose la Antena 3, întrebat cum se explică creşterea cursului euro în condiţiile unei perioade de creştere economică traversată de România.

Fiind întrebat de ce BNR nu a intervenit în chestiunea creşterii euro, premierul a spus: "Întrebaţi-o pe domnia sa, pe ea, Banca".

"În altă ordine de idei, în luna aprilie, Banca Naţională, în înţelepciunea ei, a spus băncilor din România că sunt bune, sunt solide şi nu mai au nevoie să ţină 10% depozite, poate să fie la 8%, ceea ce ne-a disponibilizat 500 de milioane de euro, dintre care 280 (de milioane de euro – n.r.) deja au plecat din ţară. Ei au avut lei, au schimbat în euro ca să-i scoată din ţară. Tot băncile au creat acest lucru, nu am ceva, neapărat, împotriva băncilor, este un proces normal. (…) Banca Naţională, practic, le-a dat voie să externalizeze, să scoată din rezerve 500 de milioane (de euro – n.r.)", a afirmat Tudose.

Premierul a spus că nu a avut încă o întrevedere cu reprezentanţii BNR pe acest subiect, dar o astfel de întâlnire va trebui să aibă loc.

"Vorbim de separarea puterilor în stat, am tot tras semnale de alarmă cu ce se întâmplă în sistemul bancar. Eu cred că va trebui să avem şi o discuţie foarte serioasă cu Banca Naţională despre ce se întâmplă şi cam care ar trebui să fie rolul Băncii Naţionale. Nu putem interveni ca Guvern peste Banca Naţională. (…) Fiecare este în dreptul lui, va trebui să avem o discuţie foarte serioasă", a declarat Tudose, întrebat dacă a încercat să aibă o discuţie cu BNR.

Întrebat dacă este dornic să aibă această discuţie cu BNR, el a spus: "Nu ştiu dacă neapărat mi-o doresc, dar voi fi nevoit să o fac; în calitate de prim-ministru nu faci numai ce-ţi doreşti".

Prim-ministrul, întrebat dacă BNR putea să facă ceva pentru a interveni în cursul euro, a răspuns: "Banca nu a făcut".

"Pentru cei care sunt cunoscători, acronimul 'repo' (operaţiuni repo – n.r.) trebuie să le spună ceva. Dacă intrăm într-o zonă de explicaţii, oricum nu mai înţelege…dar cei care ştiu despre ce vorbesc să-şi pună şi ei întrebările de rigoare", a adăugat Tudose.

Premierul nu a exclus nici varianta "unei răzbunări a unei părţi a sistemului bancar, datorită faptului că-i punem să plătească taxe".

"Fiindcă, după ce am fost foarte determinaţi pe această zonă, ştiţi, ia ghiciţi ce?, au început să aibă profit. La nouă luni sunt pe profit toate", a spus Tudose.

Moneda naţională a atins, la începutul acestei săptămâni, cea mai slabă cotaţie în raport cu euro, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6551 lei pentru un euro.