Aparatul poate scana complet un avion de linie de până la 50 de metri lungime pentru a identifica orice obiecte de contrabandă sau bombă ce ar putea fi ascunse în structura avionului. 

"Putem face o radiografie completă, fuselaj şi aripi, la o calitate excepţională, până la 1 mm rezoluţie, pentru a detecta obiecte periculoase, ameninţări cu bombă, arme, contrabandă, diverse lucruri care pot fi ascunse în avion şi care pot fi ascunse şi în cavităţile tehnice ale avionului, acolo unde inspecţia care se face de obicei de autorităţi este foarte dificilă", a declarat miercuri Adrian Bizgan de la MB Telecom. 

El a precizat că, în urmă cu o săptămână, a fost efectuată o scanare a unui avion care avea 50 de metri lungime şi 30 de metri anvergura aripilor, iar acest scanner poate acoperi toate avioanele de tip scurt-curier, de tipul celor uzuale care zboară într-o rază de până la 5.000 de kilometri. 

"Este un aparat construit în România. Avem şi o fabrică deschisă de curând în Elveţia, care va realiza acest scanner. Preţul este de câteva milioane de euro, în funcţie de opţiuni, de dimensiunile avionului pe care îl poate scana, mai există o versiune care este în construcţie acum şi poate scana cele mai mari avioane din lume, cum ar fi Airbus A380, Boeing 747", a spus Adrian Bizgan. 

El a afirmat că există deja două antecontracte semnate pentru acest aparat, însă nu a dezvăluit către cine vor fi livrate, menţionând doar că zona cea mai "fierbinte" astăzi este Orientul Mijlociu. 

"Este un produs foarte nou. Este o perioadă de tatonare cu autorităţile de securitate în domeniul aeroportuar, cu furnizorii de servicii aeronautice, cu liniile aeriene, cu aeroporturile. Ameninţările cu bombă sunt tot mai frecvente în zilele noastre, iar un astfel de sistem poate reduce foarte mult timpul necesar pentru a elibera o aeronavă de sub suspiciunea cu bombă, timp care cauzează blocarea aeronavei la inspecţia fizică pentru câteva ore", a explicat Bizgan, citat de Agerpres.

Pe lângă tehnica militară clasică, la BSDA mai pot fi văzute echipamente IT cu destinaţie militară sau de securitate privată, roboţi pentru detectarea explozibililor, precum şi drone, în limbaj tehnic "platforme aeriene de zbor fără pilot", ce pot executa misiuni atât civile cât şi militare în regim comandat sau în regim complet autonom, precum cea prezentată de Academia Tehnică Militară. 

"Poate să facă filmare, fotografie sau supraveghere aeriană, sau transmisie/ retransmisie de date audio, video sau de orice altă natură. Este dezvoltată în cadrul Academiei Tehnice Militare, dispune de o multitudine de sisteme automate situate în jurul pilotului automat, are un sistem de senzori, accelerometrici, giroscopici pe şase axe. De asemenea, are sistem de detecţie a câmpului magnetic terestru (…) şi dispune de o serie de canale de comunicaţie de date, canale de comandă şi control, canale de telemetrie etc.", a declarat, pentru AGERPRES, Gabriel Matei de la Academia Tehnică Militară.