Universal Channel şi Diva au fost scoase atât din grilele de cablu ale RCS&RDS, cât şi de pe platforma digitală (DTH) Digi a RCS&RDS, potrivit unor comentarii postate de abonaţi nemulţumiţi ai RCS&RDS pe pagina de Facebook a companiei de telecomunicaţii, scrie Mediafax.

RCS&RDS a scos din grilă aceste televiziuni fără a avea aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, aşa cum impune Legea audiovizualului. Reprezentanţii companiei americane Universal Networks International, care deţine televiziunile Universal Channel şi Diva, au declarat: "Contractul de distribuţie dintre Universal Networks International şi RCS&RDS pentru televiziunile Univesal Channel şi Diva a expirat şi, în pofida discuţiilor de reînnoire a distribuţie, nu s-a ajuns la o înţelegere. Ca urmare, RCS&RDS a decis să scoată televiziunile din grila sa începând cu 31 decembrie. Ne pare rău că abonaţii RCS&RDS vor fi afectaţi de această situaţie".

Reprezentanţii Universal Networks International au precizat că telespectatorii români pot urmări în continuare programele Universal Channel, incluzând serialele "Arcaşul", "Spionul cibernetic", "O familie de poliţişti", "Hawaii 5.0" şi "Doi bărbaţi şi jumătate", pe alte platforme din România, printre care Telekom România şi NextGen. De asemenea, televiziunea Diva, care difuzează seriale şi sezoane în premieră precum "Hărţuitorii", "Soţia perfectă", "Jurnalele vampirilor", "Cu sânge rece", este în continuare disponibilă la Telekom România, UPC România, NextGen şi pe alte platforme.