Este vorba despre Natural SRL, fabrica cu bunătăți a Florinei Popescu, care se întinde, pe o suprafață de circa 10.000 de mp și unde, echipamentele automate și semiautomate se traduc printr-o investiție de aproximativ trei milioane de euro, până în prezent. Florina Popescu a pornit la drum cu un capital mic, provenit din vânzarea unuia dintre automobilele părinților. În fabrica sa sunt produse de la cele mai simple deserturi clasice românești și până la cele cu arome exotice. Cele mai cumpărate, sunt din gama prăjituri de casă de 300 de grame. Zi de zi, deliciile sale ajung la peste 50.000 de consumatori finali. 

Atunci când vorbește despre traseul său profesional Florinei Popescu îi place să spună că e asemeni unei escaladări pe munte.„O escaladare însoțită atât de bucuria reușitei, precum și de riscuri, de provocări și tot soiul de semne de întrebare care apar pe parcurs. Dar având în minte doar țelul final… cel de a ajunge în vârf și a rămâne acolo”, ne explică ea. Conduce o echipă formată din peste 200 de oameni, iar atunci când e întrebată ce calități ar trebui să aibă un lider, ea spune că nu crede în vreo formula brevetată. „Ceea ce am luat noi în considerare sunt ingeniozitatea în a găsi soluții creative în problemele existente, corectitudinea în abordarea acestora și desigur, respectul față de consummator”, mărturisește Florina Popescu. Cât despre riscuri… ne amintește că atunci când ești lider potențialul eșec îți aparține în totalitate. „Iar succesul este al întregii echipe”, punctează antreprenoarea.

Despre piața în care activează, femeia de afaceri spune că este una matură, informată, interconectată, cu un consumator destul de educat pe segment.  „În România, în acest moment putem discuta despre o piață în primul agresivă, caracterizată printr-o luptă a prețurilor și a promoțiilor, care bineînțeles că duce la prețul plătit pentru acestea. E foarte greu de găsit formula magică: produs excelent la cel mai mic preț, de aceea trebuie luate în considerare nevoile, așteptările și disponibilitatea consumatorului în această piață”, conchide Florina Popescu.