Popririle pe conturi ar putea să se realizeze mai repede

Popririle pe conturi ar putea să se realizeze mai repede
Publicat de Valentin Vioreanu la 21 aprilie 2017, 11:37

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să reglementeze încheierea unui protocol de colaborare între Fisc şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) prin care să se facă mai repede popririle bancare, reiese dintr-un referat de aprobare al unui proiect Ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora publicat pe site-ul MFP.

‘Astfel, prin acest proiect de ordin, a fost stabilită platforma informatică prin care se va realiza comunicarea către instituţiile de credit a actelor de executare emise de organele fiscale centrale, respectiv sistemul informatic pus la dispoziţie acestora de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în spaţiul privat de pe portalul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, un sistem informatic prin care utilizatorii fac upload şi download de documente’, se arată în document.

Potrivit acestuia, prin acest sistem informatic se realizează în prezent furnizarea de informaţii de către instituţiile de credit, în baza prevederilor art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

‘De asemenea, a fost reglementată încheierea unui protocol de colaborare între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Asociaţia Română a Băncilor şi instituţiile de credit, prin care se urmăreşte definirea unui cadru de colaborare pentru stabilirea condiţiilor privind implementarea sistemului automat, care să asigure, într-o primă etapă, comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, iar ulterior schimbul de informaţii între părţi cu privire la actele de executare comunicate, precum şi urmărirea sumelor ce fac obiectul popririlor bancare, în mod operativ, astfel încât, pe de o parte, ridicarea popririlor să se realizeze în timp real, iar, pe de altă parte, sumele existente în conturile bancare să fie indisponibilizate de către instituţiile de credit în limita sumei ce face obiectul popririi, în funcţie de informaţiile transmise de instituţiile de credit cu privire la sumele existente în conturile bancare’, menţionează sursa citată.

De asemenea, prin proiectul de ordin a fost reglementat ca data şi ora comunicării către instituţiile de credit a actelor de executare prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, să fie prima zi bancară următoare zilei încărcării actului de executare în sistemul informatic pus la dispoziţie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar ora comunicării să fie ora de începere a zilei bancare. Aceste informaţii se vor stabili, pentru fiecare instituţie de credit, prin protocolul de colaborare menţionat. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.