Mihail Gorbaciov: Nu există deocamdată un ‘război rece’ între SUA şi Rusia, ci doar semne ale lui
Fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, este de părere că, deocamdată, nu există un ‘război rece’ între SUA şi Rusia, însă existe semne ale unui asemenea război. În acelaşi timp, Gorbaciov consideră că actualele autorităţi ruse desfăşoară o politică justă, notează RIA Novosti.
'Un război rece nu există deocamdată, însă semne ale lui există. Nu avem nevoie de un război rece: aşa ceva durează zeci de ani. Sunt pentru a căuta o ieşire din această situaţia anormală', a spus Gorbaciov în direct la postul de radio Russkaia Slujba Novostei.
Gorbaciov a amintit că, pe vremea când era preşedinte al URSS, era complicat să schimbi relaţiile cu SUA. 'Era greu şi pentru cetăţenii ruşi, care considerau că nu vom putea stabili contacte cu americanii, că nu putem avea încredere în ei. Însă America este o ţară măreaţă şi trebuie să avem bune relaţii cu ea', a spus fostul lider sovietic.
Totodată, Gorbaciov este convins că, în condiţiile actuale, autorităţile ruse au adoptat o atitudine corectă. 'Nu trebuie să ne pierdem capul, să ne pierdem raţiunea. Suntem o naţiune puternică, avem pe ce ne baza, avem ce spune', a subliniat fostul preşedinte al URSS.
Gorbaciov şi-a exprimat opinia şi cu privire la discursul liderului american Barack Obama, susţinut de la tribuna Adunării Generale a ONU şi în care acesta a enumerat trei ameninţări de anvergură mondială la adresa securităţii: febra Ebola, 'agresiunea rusă în Europa', precum şi grupările teroriste Statul Islamic şi Al-Qaida.
'Avem o singură 'febră': America şi pretenţiile ei la statutul de lider… Acesta nici măcar nu este un dialog politic, ci o injurie. Să stârneşti, să provoci şi mai ales să nu înceteze conflictele din Europa, pentru că ei (americanii) pretind la monopol. Ucraina şi alte lucruri nu sunt decât nişte pretexte', şi-a exprimat convingerea Mihail Gorbaciov.AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





