În opinia acestuia, în România, cele mai mari lanțuri de restaurante cu servire rapidă se află într-o continuă expansiune, ”lucru absolut normal”, deoarece fiecare companie trebuie să se dezvolte în paralel cu ceea ce își doresc clienții.  

”Ne aflăm pe un trend ascendent în ceea ce privește ritmul de dezvoltare al lanțului de restaurante McDonald’s, dar și expansiunea rețelei de cafenele McCafé și plănuim să mergem în aceeași direcție. Obiectivul este acela de a accelera ritmul de dezvoltare, să deschidem cafenele noi, restaurante noi, cel puțin la același nivel cu anul trecut”, mai spune Boaje. 

Anul trecut, compania a avut investiții de circa 60 de milioane de lei, dublu față de anul anterior. De asemenea, peste 70 de milioane de clienți au vizitat în toate cele 68 de restaurante din România. ”Avem 4.350 de angajați și căutăm în permanență colegi noi”, adaugă Daniel Boaje. 

Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania și Malta. Premier Capital plc operează 134 de restaurante în locatii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive și numeroase cafenele McCafé.