PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Transporturi si Infrastructura

Semnal de alarmă pe calea ferată

Autor: Ştefan Etveş | luni, 21 martie 2016 | 1 Comentarii

Cu o viteză medie de doar 45 km/h pentru trenurile de călători şi una de sub 20 de km/h pentru cele de marfă, infrastructura feroviară s-a întors cu vreo 70 de ani în urmă. Proiectele de reabilitare sunt blocate, încă din faşă, de contestaţii.

Directorul general al CFR SA, Marius Chiper a tras semnalul de alarmă privind subfinanțarea sistemului feroviar și a anunțat că în prezent sunt 750 restricții de viteză pe cei aproximativ 11.000 km de cale ferată din România. „Restricțiile de viteză înseamnă că pe anumite porțiuni de câțiva zeci de metri unde trenul trebuie să circule cu o viteză cuprinsă între 15 și 30 km/h. În ultimii ani, au fost situații unde restricția de viteză a fost impusă pe cel puțin un kilometru de cale ferată“, ne-au explicat oficialii CFR SA.

Din 750 de puncte negre pe calea ferată, unde se circulă cu 15-30 km/h, compania CFR SA și-a propus să elimine 150 până la sfârșitul acestui an. „Avem programate, din bugetul de reparaţii curente, eliminarea a 150 de restricții, unde se circulă cu 15-30 km/h. Noi reabilităm o cale ferată convențională deschisă atât traficului de marfă cât și de călători. De la București la Constanța, trenurile de călători pot circula cu 160 km pe oră. Trenurile de marfă nu pot ține pasul cu această viteză. Referitor la viteză, trenurile de călători circulă în medie cu 45 km/h, iar trenurile de marfă cu aproximativ 20 km/h. Pentru acest an am stabilit ca obiective prioritare finalizarea lucrărilor de modernizate a căii ferate pentru proiectele începute privind tronsonul Micăsasa-Coşlariu. În 2016 putem vorbi de o finalizare a procedurilor de achiziție a licitațiilor de modernizare a căii ferate pentru tronsonul Gurasada-Simeria și finalizăm Cluj-Oradea-Episcopia Bihor“, a declarat, în cadrul conferinței Infrastructură și Construcții 2016, organizată de revista Capital, Marius Chiper, directorul general al CFR SA.

Investiţiile promise de CFR

Oficialul CFR SA a precizat că are un buget de aproximativ 300 milioane de lei pentru reparații și întreținere. „Am primit 2,3 miliarde de lei, bani de la bugetul de stat, din care 475 milioane de lei sunt pentru închiderea unor proiecte de invesţii, 150 milioane de lei sunt alocați reparaţiilor capitale. Pentru închiderea lucrărilor ISPA avem aproximativ 150 milioane de lei“, a explicat Marius Chiper. În acest an, principalele proiecte gestionate de oficialii CFR SA sunt cele cinci șantiere pentru lucrările de reabilitare și modenizare a căii ferate între Simeria și Sighişoara și proiectul de reabilitare a podurilor dunărene. „Anul acesta finalizăm stațiile Târgu Mureș, Vâlcea, Pitești, Constanța. Vom demara procedurile pentru licitațiile privind modernizarea căii ferate între Brașov-Apața și Cața-sighișoa. De asemnea, avem în derulare studiu de fezabilitate pentru realbilitarea și modernizarea căii ferate între Predeal și Brașov. Vom demara procedurile și pentru un studiu de fezabilitate în vederea modenizării liniei Roman-Pașcani-Iași.

Licitațiile de 1,8 miliarde de euro contestate de un an

Marea problemă a oficialilor CFR SA rămâne evaluarea ofertelor pentru lucrările finanţate din bani europeni. „Arad-Simeria este un proiect complex cu o valoare mare de aproximativ 1,8 miliarde euro. Pentru a-l putea executa în condiţii optime și pentru a găsi un constructor s-a împărțit în patru. Sunt două proceduri de licitație distincte, tronsonul 614-Bârzava; Bârzava-Ilteu și Ilteu-Gurasada, Gurasada-Simeria“, a mai declarat Marius Chiper. Potrivit acestuia, procedurile au fost anulate în urma unor contestații, apoi s-au reluat. „Am continuat mereu cu evaluarea, din noiembrie 2015 și până în decembrie 2015. În urma unei decizii a Curții de Apel, am reluat o procedură de deschidere pentru că așa a fost decizia, unuia dintre ofertanți. I s-a redeschis oferta și a intrat pe cursul normal de evaluare. Acum, din informațiile mele, pot să spun că suntem în faza finală a procedurii. Două loturi se află în contestație la CNSC, celelalte două loturi sunt în procedură de evaluare, din ce știu eu s-a trecut de faza de calificare, de verificare. Sunte în faza finală, sper ca până la finele lunii să avem rapoartele emise de comisii“, a mai spus Chiper. 



SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.