CITEŞTE ŞI

Romania 4 You

Judeţul Cluj, mândria Ardealului

Autor: Diana State Valentin Gros | luni, 14 decembrie 2015 | 8 Comentarii

Cluj este „vârful de lance“ al regiunii Nord-Vest. Deşi au fost şi cazuri de investitori străini care au pus lacăt pe afacerile din judeţ, economia Clujului s-a redresat, iar municipiul Cluj-Napoca a reuşit să devină unul dintre cele mai mari centre IT din România.

Regiunea Clujului n-a fost ferită de recesiunea economică, care a dus, printre altele, la retragerea unor investitori importanţi, cazul Nokia, şi reducerea investiţiilor, dar judeţul a beneficiat de ramuri economice care au compensat, înregistrând creşteri peste media naţională, la nivel de industrie, pe perioada de criză. Astfel, a ajuns judeţul Cluj să se numere printre cele mai dinamice judeţe ale ţării, din punct de vedere economic, iar acest lucru se vede în evoluţiile companiilor, în volumul de investiţii şi forţa de muncă ocupată. Clujul este un judeţ prosper, după cum arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), conform cărora judeţul are un PIB pe locuitor aferent anului 2015 de 9.943 euro, la acest capitol fiind depăşit, la nivel naţional, doar de Timiş (10.207 euro), Ilfov (10.993 euro) sau municipiul Bucureşti (20.713 euro).

De asemenea, Clujul înregistrează un salariu mediu net de 1.906 lei, vizibil peste media naţională, de 1.767 lei şi substanţial deasupra mediei regiunii sale, 1.517 lei. Acestea în condiţiile în care rata şomajului este de numai 2,6%, mult sub media naţională de 5,1%.

Cei mai mulţi angajatori provin din IT

Cluj-Napoca este în momentul de faţă în domeniul IT cel mai dezvoltat şi mai promiţător oraş din ţară, la concurenţă cu capitala Bucureşti. Conform studiului ‚Industria TIC în 2009-2010‘, elaborat de Institutul de Tehnică de Calcul Bucureşti, în anul 2010 Judeţul Cluj deţinea locul doi per ansamblul industriei IT&C, după Bucureşti, cu peste 1.300 de firme active în domeniu, o cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro şi 8.500 de salariaţi. În 2014 în Cluj au ajuns să lucreze 15.000 de specialişti IT, în firme autohtone sau cu capital străin. Aproape toate comenzile pe care le execută firmele IT existente în Cluj sunt destinate pieţei europene sau internaţionale. De aceea unii dintre cei mai mari angajatori din judeţ provin din IT&C şi Automotive. Câteva exemple în acest sens sunt firme precum Endava (1.142 de angajaţi), Softvision (1.032), Ecklerle Automotive (779) sau Sykes Enterprises Eastern Europe (708).

Însă, cel mai mare angajator din regiune provine din domeniul bancar şi este Banca Transilvania cu 6.161 de salariaţi. Urmat de Emerson, o multinaţională diversificată care proiectează şi furnizează tehnologie şi servicii de inginerie pe pieţele industriale, comerciale şi de consum. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 546 de milioane de lei. Compania este prezentă în România din anul 2006, când a început construcţia primei fabrici în Parcul Industrial Tetarom II din Cluj-Napoca.

Printre marii angajatori din judeţ se mai numără şi Sortilemn, care are 1.375 de salariaţi. Sortilemn este un producător de mobilă cu tradiţie. Compania a fost înfiinţată în 1961, iar acum a ajuns unul dintre principalii furnizori de mobilă pentru Ikea. Astfel, Sortilemn, companie ce a a obţinut o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de lei, ajunge să exporte 85% din producţia obţinută în fabrica din Gherla. Produsele companiei ajung atât în Europa, cât şi în Arabia Saudită, America sau Japonia.

Cele mai mari companii

Cu toate acestea, cea mai mare companie din judeţ, în funcţie de cifra de afaceri, este MOL România. În anul 2014, afaceri grupului petrolier maghiar pe piaţa românească a fost de 4,35 miliarde de lei (aproape un milliard de euro). Grupul MOL a intrat pe piaţa românească în 1995. Compania şi-a extins reţeaua de benzinări la circa 200 de staţii la începutul acestui an, ca urmare a achiziţiei staţiilor Agip deţinute de grupul Eni, şi reprezintă unul dintre cei mai importanţi furnizori de carburanţi, soluţii pentru flote, bitum şi produse petrochimice. Anul trecut a fost unul benefic pentru companie, care a raportat cresteri atât din punct de vedere al afacerilor, cât şi al profitului în timp ce numărul de angajaţi a rămas constant, în ciuda scăderii cotaţiei petrolului la nivel mondial şi performanţelor în general mai slabe ale distribuitorilor de produse petroliere. În primele trei trimestre ale anului în curs, vânzările de carburanţi ale companiei s+au majorat cu 16% faţă de perioadă similar a anului trecut. Prima benzinărie MOL România a fost deschisă în 1995, la Salonta, în judeţul Bihor. Compania a investit până în prezent peste 200 milioane de euro în România şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe şi impozite de peste 1,8 miliarde de euro. MOL România are la ora actual 2.300 de angajaţi, deţine două terminale de carburanţi, la Tileagd, în judeţul Bihor şi la Giurgiu, cu acces la transportul fluvial pe Dunăre.

Locul secund este deţinut de Banca Transilvania (BT), cu afaceri de 2 miliarde de lei (circa 450 miliane de euro). BT a finalizat în acest an achiziţia Volksbank România. Tranzacţia ar putea propulsa instituţia pe locul doi în sistemul bancar local, imediat după liderul pieţei, BCR, şi detronând actorul care de ani de zile era în poziţia de challenger, BRD Soc-Gen. Astfel, cota de piaţă cumulată a BT şi Volksbank era anul trecut de 13,2%, în timp ce a BRD de 12,4%. BT este una din puţinele bănci locale cu capital majoritar românesc, respectiv 50,09% din total.

Napolact, unul dintre cele mai cunoscute branduri

În judeţul Cluj îşi desfăşoara activitatea unul dintre cei mai vechi producători de produse lactate din România – Napolact. Compania a fost înfiinţată în 1905 sub denumirea atelierul Vlad şi producea unt şi brânză de vacă. În 1936, firma a început să mai fabrice şi alte produse precum iaurturi, brânzeturi fermentate sau topite. În 1948, mica fabrică din Cluj a fost naţionalizată şi denumită „Întreprinderea de Industrializarea Laptelui Cluj”. În 1990, societatea a luat denumirea de Napolact, iar în 1998 fabrica din Cluj a ajuns să prelucreze, în medie, 180.000 de tone pe zi.

De-a lungul timpului societatea a trecut prin numeroase procese de modernizare, dar cele mai importante au fost realizate după 2004, moment în care grupul olandez Friesland Câmpina a preluat Napolact. În ultimii doi ani, FrieslandCampina a trecut printr-o serie de proiecte de optimizare a business-ului din România, care a presupus consolidarea anumitor activităţi, cum ar fi producţia de brânză la Cluj şi recalibrarea distribuţiei la nivel naţional, dublate de o serie de investiţii importante. „În 2014 şi 2015, am investit aproximativ un milion de euro în crearea unui centru specializat dedicat producţiei de brânzeturi la Baciu. Am investit în retehnologizare atât pentru a îmbunătăţi standardele de calitate, cât şi capacitatea de producţie. Începând cu 1 ianuarie 2015, producem toate specialităţile noastre de brânză în fabrica din Baciu, iar de la 1 iunie facem, de asemenea, maturarea şi ambalarea tot aici”, ne-a transmis Cornel Cărămizaru, directorul de vânzări al companiei. Potrivit acestuia, Cluj-Napoca are una dintre cele mai cea mai mari densităţi economice din România şi cumulează peste 3% din cifra de afaceri a tuturor companiilor de la nivel naţional. „Trebuie remarcată evoluţia, din ultimii ani, a PIB-ului pe cap de locuitor în Cluj-Napoca, care, potrivit datelor oficiale, a înregistrat o creştere anuală medie de 4,1%, una dintre cele mai susţinute din Europa. De asemenea, rata şomajului este sub 4%, sub media naţională, iar oamenii aflaţi în căutarea unui job îşi găsesc destul de repede un nou loc de muncă”, mai spune directorul companiei.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

Romania 4 You

04 aprilie 2016

Olt și Vâlcea, două județe neprofitabile

Romania 4 You

01 februarie 2016

Galaţi, judeţul tare ca oţelul

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.