Inspiraţi de modelele de car sharing din străinătate, precum Car2Go al lui Daimler şi DriveNow al celor de la BMW, Iulian Pădurariu împreună cu un asociat au pus temeliile unui business inedit pe piaţa românească. În ultimele decenii, toţi marii operatori au început în oraşe mai mici, precum Ulm din Germania sau Austin din Statele Unite. Şi asta pentru că, întreaga cultură de startup încurajează începerea la scară mică. Astfel că, cei doi au decis să lanseze în toamna anului trecut, Pony Car Sharing la Cluj. Pentru ca ulteior să intre şi în oraşe mai mari din ţară.

Cum funcţionează

Atunci când au anunţat lansarea businessului, zeci de clujeni s-au arătat interesaţi iar în scurt timp ideea de afacere a antreprenorilor a devenit virală pe reţelele de socializare. Astăzi, clienţii firmei de car sharing plătesc timpul petrecut cu maşina respectivă. Mai exact, prin intermediul unei cartele pe baza căreia funcţionează maşina, se calculează suma ce trebuie achitată în momentul predării “bunului împrumutat”. La final, banii sunt retraşi direct din contul clientului.

Serviciu vândut înainte de lansare

La începutul lunii mai 2015, peste 200 de oameni se înscriseseră pe lista de aşteptare pentru un serviciu promis că se lansa în septembrie, pentru care antreprenorii nu deţineau altceva în afara unui website şi a unui profil de facebook. Dacă în primele săptămâni, s-au investit doar câteva sute de euro în prezenatarea ideii şi promovarea acesteia pe facebook, la scurt timp, a trebuit să încheie primele contracte de leasing operaţional şi a fost nevoie de 100 de mii de euro pentru achiziţia primelor maşini. Acestea sunt şi electrcie dau şi pe combustibil convenţional. Cum planurile de acasă nu sunt similare cu cele din piaţă, în total investiţia s-a ridicat la 200 de mii de euro. El a reuşit să atragă un grup de investitori din ţară, care l-au ajutat cu jumătate din sumă. Astăzi, Iulian Pădurariu se poate lăuda cu o flotă de 50 de maşini,  dintre care 25 Smart și 25 Volskwagen Up, care fac peste 100 de curse pe zi la nivelul oraşului Cluj. „Am încheiat luna martie cu de două ori mai multe curse plătite decât în februarie, ceea ce pentru noi e fantastic. Mai important însa e baza de membri, care acum numără peste 1.800 de clujeni. Noi estimasem să ajungem la 2.000 până în vara lui 2016, însă cu siguranţă vom depăşi acest prag mult mai repede, posibil până la sfarşitul lunii aprilie”, explică el. Serviciul este tarifat pe minut, iar banii se retrag automat de pe card după ce clientul îşi achită abonamentul pentru a utiliza aplicaţia.

Extinderea şi în alte oraşe

Iulian Pădurariu nu are planuri mici. În viitorul apropiat şi-a propus ca flota să fie compusă doar din masini electrice. Însă nu-i este uşor într-o ţară în care nu primeşte sprijin de la instituţiile publice.  El este de părere că cea mai mare provocare deocamdată în România este infrastructura, mai précis staţiile de încărcare. “Fără sprijin masiv din partea primăriei, ne va fi aproape imposibil. Avem nevoie de autorizaţii pentru amplasarea staţiilor, apoi ne trebuie racordări şi alte detalii tehnice ce se pot rezolva doar în parteneriat sau cu susţinerea consiliului local Cluj”, explică el. În acelaşi timp, antreprenorul vrea să adauge şi Timişoara pe harta serviciilor de car-sharing, înaite de a ajunge în Bucureşti.
Printre greşelile pe care le-a făcut în business, se numără faptul că a crezut în conştiinciozitatea tinerilor, însă, spune el, toate incidentele din trafic au fost cauzate de grupa de vârstă 19-21 de ani. „Probabil că vom urca limita de intrare la 25 de ani, cu scuzele de rigoare pentru cei ce vor fi descalificaţi pe motiv de vârstă”, recunoaşte el.

Despre piaţa în care activează, Iulian Pădurariu spune că nu există nicio susţinere din partea autorităţilor din Cluj. „Sunt surzi la cererile noastre în ce priveşte adaptarea regulilor locale legate de parcare şi nici nu vor să ne ajute cu staţiile de încărcare electrice. De exemplu, în Germania, operatorii de car sharing primesc locuri de parcare gratuite, iar în Amsterdam există peste o mie de staţii de încărcare pentru o flotă de 300 de maşini. Noi vom face reţeaua de încărcare pentru flotă electrică doar cu sprijinul unor parteneri privaţi”, conchide antreprenorul.

Fără sprijin masiv din partea primăriei, ne va fi aproape imposibil. Avem nevoie de autorizaţii pentru amplasarea staţiilor, apoi ne trebuie racordări şi alte detalii tehnice ce se pot rezolva doar în parteneriat sau cu susţinerea consiliului local Cluj. Iulian Pădurariu, Pony Car Sharing