"Presupun că mulţi dintre voi, când aţi călătorit, aţi trecut prin aeroport şi aţi văzut că este o creştere a traficului. Realitatea este că terminalul îşi atinge rapid capacitatea proiectată. Devine o experienţă mai puţin plăcută. Deci, o decizie de extindere a capacităţii trebuie luată mai bine mai devreme decât mai târziu. Un IPO va strânge capital şi poate fi o situaţia ideală pentru această extindere", a spus Meyer. 

Reprezentanţii FP susţin că se continuă discuţiile cu Guvernul referitoare la acest subiect, însă nu există un termen sau planuri clare în această direcţie. 

Conform unei prezentări din cadrul conferinţei, traficul de pasageri a crescut, pe principalul aeroport din ţară, "Henri Coandă", cu 16,6% în primele 6 luni ale anului 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, ajungând la 5,91 milioane de pasageri. 

De asemenea, numărul de zboruri a crescut cu 9%, la 55.739.

AGERPRES