The Estate gestionează contractele de închiriere, păstrează relaţia cu chiriaşul şi cu proprietarul, se asigură că sunt plătite la timp chiria şi utilităţile şi ajută chiriaşul să rezolve problemele care apar în apartament.

Costul lunar pentru administrarea unui apartament este de 10% din chiria lunară, însă nu mai puţin de 50 euro/lună + TVA. Asta înseamnă că ţinta celor două tinere antreprenoare sunt proprietarii care percep chirii cuprinse între 500 şi 2.000 de euro/lună. Astfel de apartamente se găsesc în zonele centrale şi semicentrale ale Bucureştiului.

„Mulţi acuză lipsa de timp pentru a se ocupa de chiriaşi şi de problemele pe care trebuie să le rezolvi atunci când eşti proprietar. De la ţevi sparte sau incidente casnice, la clauzele din contracte şi verificarea plăţilor“, povesteşte Atena Boca felul în care s-a născut afacerea.

Partenera sa, Laura Baciu, spune că ideea afacerii este aceea de a reduce la minim orice risc ataşat închirierii. „Asta înseamnă să alegem cu grijă chiriaşul, să fim atenţi la clauzele contractuale şi să agreăm împreună o colaborare benefică pentru toate părţile implicate“, explică ea.

Laura şi Atena au lucrat anterior pentru departamentul rezidenţial al companiei de consultanţă imobiliară Colliers International şi s-au ocupat de vânzarea de apartamente în cadrul ansamblului Asmita Gardens.