PERICOL: Aplicaţia pentru pentru Android care te lasă fără bani în cont
Experţii de la Kasperky Lab au identificat, în luna iunie, o aplicaţie gratuită în magazinul virtual Google Play creată să fure bani de la utilizatori.
Primul Ransomware pentru Android – „Free Calls Update” – o aplicaţie gratuită ce putea fi descărcată de pe magazinele online de aplicaţii, a fost detectat de specialiştii de la Kaspersky în luna iunie a acestui an.
Ransomware este un tip de software creat să fure bani de la victime, blocându-le accesul la dispozitiv sau la computer până când utilizatorul infectat plăteşte o taxă specială. Însă, această taxă este una frauduloasă şi, chiar şi după plata ei, computerul victimei nu este întotdeauna deblocat. Astfel, după ce Free Calls Update era instalat pe dispozitiv, aplicaţia se activa, încercând să devină administratorul sistemului pentru a schimba setările Wi-Fi şi celulare ale dispozitivului. Aplicaţia pretinde că scanează telefonul pentru malware şi afişează o notificare falsă care informează utilizatorul că dispozitivul lui este infectat cu un virus. Apoi, avertizează victima să cumpere o licenţă falsă pentru un kit de software antivirus pentru a înlătura infecţia. Notificarea continua să fie afişată pe dispozitiv, blocând accesul la telefon.
Ransomware şi notificările antivirus false au reprezentat în trecut o tehnică foarte des utilizată de fişierele malware pentru PC-uri, iar infractorii cibernetici încă folosesc frecvent aceste metode, atât tehnice, cât şi psihologice, în încercarea de a înşela segmentul de piaţă mai puţin matur al pieţei de dispozitive mobile.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





