O FOTOGRAFIE cât o mie de cuvinte. Țara care a făcut prea multe autostrăzi

O FOTOGRAFIE cât o mie de cuvinte. Țara care a făcut prea multe autostrăzi
Publicat de CAPITAL la 19 ianuarie 2012, 11:36

„Autostrăzi spre nicăieri” era o celebră expresie a economistului american Nouriel Roubini de a descrie balonul pe care s-a fundamentat creșterea economică a Chinei și care dincolo de cifrele frumoase prinvind PIB-ul ascunde alte cifre ce arată investițiile neperformante și creditele pe care băncile le-au dat și care le-au adus expuneri foarte mari pe proiecte de infrastructură total inutile.

Fotografiile de mai jos sunt doar o mică parte despre ceea ce înseamnă exces de infrastructură în China: o autostradă pe care nu circulă nimeni care duce la Shantou și o parcare uriașă din fața unui combinat de oțel complet goală.


 "Nu există țară ca a noastră care să construiacă autostrăzi de la o localitate la alta și care să distrugă pașii firești ai dezvoltării unui sistem de transport", spunea la finalul anului trecut Lu Dadao, un expert chinez în rețele de transport, care adăuga că "prea multe autostrăzi au complicat sistemele socio-economice".
China nu este doar țara care a făcut prea multe autostrăzi. Este și țara care își tot alimentează bula imobiliară construind clădiri masive pe o piață imobiliară care dă semne de oboseală.
Mania construirii de zgârie-nori reprezintă un indicator al iminenţei dezastrului economic în China şi India, era concluzia unui raport recent al băncii britanice de investiţii Barclays Capital.

"Corelaţia nesănătoasă" între cele mai înalte clădiri din lume şi crizele financiare în ultimii 140 de ani ar putea pune China în situaţia de a fi următoarea ţară care va înregistra un declin economic, în contextul în care aici se află jumătate din zgâre-norii în construcţie din întreaga lume.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.