Industria europeană își revine

Industria europeană își revine
Publicat de CAPITAL la 14 februarie 2011, 16:59

Producția industrială la nivelul Uniunii Europpene a crescut în 2010 cu 6,7% față de anul precedent, arată datele Eurostat. În decembrie 2010, fabricile de pe continent au fost cu 7,7% mai ”harnice” față de aceeași lună a lui 2009.

Comparativ cu noiembrie, însă, nivelul producției industriale a scăzut în decembrie foarte ușor, cu 0,1%. Cele mai importante declinuri față de luna anterioară s-au înregistrat în Letonia (-1,9%), Irlanda (-1,7%) și Danemarca (-1,3%), iar cele mai mari creșteri au avut loc în Slovenia (+4,2%), Portugalia (+3,8%) și Estonia (+1,3%).

Față de decembrie 2009, datele s-au îmbunătățit semnificativ în Estonia (+38,4%), Irlanda (+16,9%), Letonia (+15,7%), Lituania (+14,2%) și Germania (+11,8%) și au scăzut în Grecia (-5,2%), Malta (-3,1%) și Spania (-0,1%).

În România, luna decembrie a adus o scădere cu 0,2% a producției industriale față de noiembrie 2010, dar și o creștere cu 4,3% față de decembrie 2009, arată datele Institutului European de Statistică.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.