Descoperirea ce ar putea rescrie istoria omenirii

Descoperirea ce ar putea rescrie istoria omenirii
Publicat de Bogdan Biszok la 16 octombrie 2015, 10:32

Descoperirea de dinţi umani cu o vechime de cel puţin 80.000 de ani într-o peşteră din China ar putea însemna că Homo sapiens a părăsit Africa cu mii de ani mai devreme decât se credea anterior, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.

O colecţie de 47 de dinţi examinaţi de cercetătorii de la University College London (UCL) şi Institutul de paleontologie vertebrată şi paleoantropologie din Beijing sugerează printre altele că oamenii moderni au migrat adânc în Asia cu mult înainte de a coloniza Europa.

Dinţii au fost descoperiţi într-un sistem de peşteri de calcar din judeţul Daoxian, provincia Hunan şi au fost găsiţi împreună cu alte rămăşiţe aparţinând unor hiene, urşi panda gigant şi altor specii de animale.

“A fost foarte clar că aparţin lui Homo sapiens … şi sunt foarte asemănători cu cei ai populaţiilor umane moderne”, a declarat Maria Martinon-Torres de la UCL, descriind dinţii după ce i-a vazut prima dată, estimând că au o vechime între 80.000-120.000 de ani.

Vârsta dinţilor nu a putut fi stabilită cu precizie, astfel încât au fost dataţi prin referinţa la depozitele de minerale din peştera în care au fost descoperiţi şi la rămăşiţele animale găsite la faţa locului.

“Ipoteza clasică este că oamenii moderni au părăsit Africa cu numai 50.000 de ani în urmă”, a spus specialista într-un interviu pentru website-ul nature.com, adăugând că acum pare că “au plecat mai devreme, răspândindu-se într-adevăr într-o zonă în care credeam că nu erau înainte”.

“Studiul nostru arată că întreaga morfologie modernă era prezentă în sudul Chinei cu 30.000-70.000 de ani mai devreme decât în Levant şi Europa”, menţionează textul apătut în revista Nature.

Prevalenţa neanderthalienilor în Europa ar fi putut fi un motiv ca Homo sapiens să nu fi reuşit să pătrundă mai departe pe continent. “Poate că nu au intrat cu adevărat în Europa, deoarece neandertalienii au fost acolo … şi Europa era astfel un loc prea mic pentru amândoi”, a spus Martinon-Torres, citată de DPA.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.