PONTA: să ne gândim că războiul rece va veni la iarnă!
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că securitatea energetică reprezintă o problemă de securitate naţională în această parte a Europei, întrucât controlul asupra resurselor energetice a influenţat şi poate influenţa zona politică şi militară a regiunii.
Victor Ponta a declarat că la nivelul Guvernului au fost iniţiate câteva măsuri importante ce au vedere asigurarea independenţei energetice a ţării noastre, dar şi a Republicii Moldova, în baza unei strategii de securitate energetică.
El a punctat, în context, gradul ridicat de dependenţă al Republicii Moldova de gazul rusesc.
Premierul a menţionat că printre măsurile legislative şi economice luate de Guvern sunt şi cele care vizează asigurarea unei pieţe interne competitive şi transparente a energiei, atât prin dezvoltarea capacităţilor producătorilor interni, cât şi prin demararea unor proiecte prin atragerea de investitori străini în domeniul exploatării gazelor naturale şi petrolului.
Ponta a menţionat, în context, explorările derulate în zona Mării Negre, precum şi în perimetre terestre din ţară, de companii precum Exxon, OMV Petrom, Repsol. Premierul a subliniat, totodată, şi importanţa resurselor neconvenţionale, respectiv gazele de şist, subliniind faptul că explorările şi exploatările ce se derulează sau urmează să fie efectuate vor fi făcute cu asigurarea celor mai înalte standarde de mediu. Ponta a ţinut să sublinieze că atât Guvernul, cât şi majoritatea parlamentară susţin exploatarea resurselor convenţionale şi neconvenţionale.
În ceea ce priveşte infrastructura energetică, Ponta a menţionat, printre altele, proiectele aflate în derulare cu Republica Moldova, gazoductul care va lega începând din acest an cele două ţări şi infrastructura de energie electrică.
El a spus că un alt proiect strategic la Marea Neagră derulat de Guvern este cel privind dezvoltarea infrastructurii energetice cu Turcia, având în vedere surplusul de energie electrică din România.
Premierul a punctat că importanţa tuturor acestor proiecte este cu atât mai mare, având în vedere evenimentele petrecute în regiunea Mării Negre.
'Înţelegem pe deplin că acest război cald pe care l-am avut la începutul acestui an cu anexarea Crimeei, cu referendumurile ilegale din estul Ucrainei este rezonabil să ne gândim că războiul rece va veni odată cu vremea rece, la iarnă. Şi, apoi, având mai multe resurse energetice, având alternative reale la resursele energetice ruseşti, aceasta va face ca guvernele să rămână pro-occidentale, pe ideea unei dezvoltări democratice în Ucraina, în Moldova şi în toată partea estică a Europei', a mai declarat Victor Ponta, la sesiunea plenară a programului 'Securitatea în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil' organizat de Academia Naţională de Informaţii 'Mihai Viteazul' şi Universitatea Harvard, cu participarea Universităţii Naţionale de Informaţii din SUA. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





