"Conducerea Sanitas şi-a mânat membrii sindicatului să între într-o grevă în legătură cu care au fost notificaţi de Ministerul Muncii că încalcă prevederile legale, iar eu, ca ministru, în patru discuţii cu liderii conducerii Sanitas, i-am atenţionat să nu facă acest lucru, că nu este corect să faci lucruri cu implicaţii politice evidente şi au ignorat", a spus Pîslaru.

Pe de altă parte, referitor la cererea sindicaliştilor de a-şi da demisia, Dragoş Pîslaru a afirmat că "demisia şi-o dă cel care încalcă o lege. Dacă încalci o lege evident îţi dai demisia". 

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS i-au solicitat vineri ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, într-o scrisoare deschisă, să le ceară scuze angajaţilor din sistemul de sănătate şi de asistenţă socială şi să îşi prezinte demisia "de onoare". 

Sindicaliştii membri ai Federaţiei Sanitas au declanşat luni, de la ora 7:00, grevă generală în toate spitalele din ţară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluţie cu autorităţile pe Legea salarizării unitare, greva continuând şi marţi, până la prânz, când Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Sanitas, a anunţat suspendarea, temporar a acţiunilor de protest. (Sursa: Agerpres)