Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Timp liber

Cum se degustă un vin

Autor: | | 2 Comentarii

Degustarea unui vin este o artă, și în ultimele decenii a devenit chiar o meserie. Însă misterele acestei licori pot fi accesibile și profanilor. Bineînțeles, fără să se ia prea tare în serios

Știu deja la ce se gândesc cei mai mulţi dintre voi când aud sau citesc despre secretele degustării vinului. Un vin îţi place sau nu îţi place şi nu ai nevoie de prea mult timp sau de vreun ceremonial anume ca să ştii lucrul acesta. Cu toate astea, s-ar putea să descoperi că vinurile au o poveste a lor mult mai profundă, pe care n-o poţi citi „dintr-o privire“. Pentru asta nu trebuie decât să urmezi nişte paşi foarte simpli, care se bazează de fapt pe o experienţă senzorială destul de comună, de care trebuie să devii însă conştient. La prima vedere Primul contact este vizual. Uitându-te la un vin, poţi deja să-ţi faci o părere cu privire la vârsta lui, la varietatea de struguri din care provine sau dacă are vreun defect. De pildă, culoarea vinului din pahar în faţa unui fond alb îţi poate spune dacă vinul este tânăr sau nu. Ține paharul înclinat în faţă la 45 de grade şi observă-l puţin. Vinul roşu este clar şi uşor violet (tânăr)? Sau cu o nuanţă de cărămiziu (vechi)? Un vin uşor, fresh, tânăr va avea o culoare deschisă. Un vin corpolent, mai dulce sau mai vechi, va avea o culoare mai închisă. Un vin alb tânăr va fi de un galben-deschis, către verde uneori, iar cel mai vechi va tinde către auriu-închis. Uită-te şi la marginea vinului din pahar. Este de aceeşi culoare şi intensitate cu restul sau un pic mai deschisă? Asta e o veste bună. Dacă marginea este mai închisă la culoare şi are un aspect uşor tulbure, atunci nu e bine. Plimbă vinul puţin rotind paharul şi, după ce s-a aşezat, uită-te la urmele lăsate pe margine. Sunt numite „lacrimile vinului“. Cu cât sunt mai înalte şi mai groase, cu atât intensitatea alcoolului este mai mare. Al doilea simţ care trebuie pus la treabă este mirosul. Se spune că aproape tot ce trebuie să ştii despre un vin afli mirosindu-l. Plimbă un pic vinul în pahar, roteşte-l. Apoi, nu ezita să bagi nasul în pahar şi să miroşi adânc. E ceva în neregulă cu mirosul vinului? Miroase a struguri proaspeţi sau e un miros complex, cu nuanţe diferite, de vin maturat în butoi de stejar? Primul „miros“ este cel mai important şi înseamnă aproape jumătate din experienţa degustatului. Aromele pe care le simţi atunci te vor însoţi pe toată perioada degustării şi îţi vor îmbogăţi experienţa. Cu timpul, îţi vei antrena nasul şi vei ajunge să distingi aromele diferiţilor struguri. Însă într-o primă fază vei sesiza de exemplu că vinurile albe seci, fresh pot avea miros de măr verde, de iarbă sau de citrice, cele mai corpolente nuanţe de piersici sau ananas, cele roşii seci şi proaspete miros de zmeură sau mere roşii, iar cele cu buchet complex şi maturate, tonuri de fructe de pădure, vanilie, piele tăbăcită sau cafea.  Gust şi post-gust În fine, gustul îţi va confirma in­for­maţiile oferite de nas. Este de preferat să ţii nasul în pahar în timp ce iei prima înghiţitură şi să bei un pic de apă înainte, ca să scapi de aromele puternice pe care le-ai dobândit anterior de la o cafea sau ceva mentolat, de exemplu. Vinul nu se soarbe, prima înghiţitură trebuie să fie normală şi să o plimbi un pic în gură pentru a simţi întregul corp al vinului. Este un vin generos, plin sau este ascuţit şi light? Este taninos, cum trebuie să fie un roşu tânăr? Sau e moale şi echilibrat cu aciditatea, cum e un vin mai matur? Tinând vinul în gură, trebuie să tragi un pic de aer printre buze. Căldura gurii ajută vinul să se evapore, iar o impresie mai clară asupra gustului se formează în cerul gurii, pe măsură ce vaporii se împrăştie către fundul boltei palatine. Cum evoluează gustul? Este prelung, persistent în gură, aşa cum ar trebui? Sau se încheie abrupt, lăsându-ţi o notă amară în gură? Aşa-zisul „post gust“ încheie degustarea şi prima întâlnire cu vinul respectiv. Acum, nu-ţi mai rămâne decât să te hotărăşti dacă va mai fi sau nu o a doua întâlnire. Vinuri bune şi băuturi fine, sfaturi utile şi reţete de cocktailuri puteţi găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutaţi-ne şi pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro