Cum poți pierde un job dintr-un motiv foarte simplu
Dacă ești într-atât de norocos încât să primești nu una, ci două oferte de joburi, s-ar putea să te confrunți cu îndoieli și să nu știi pe care anume să-l alegi. Majoritatea persoanelor cer sfatul prietenilor și al familiei. O altă opțiune este să lansezi întrebarea pe internet.
Un inginer a făcut acest lucru, adresând întrebarea ce job este mai bine să aleagă, Uber sau Zenefits din San Francisco, pe portalul de întrebări și răspunsuri Quora. El voia să vadă argumente pro și contra din partea utilizatorilor și a pus următoarea întrebare: „Care este cea mai bună modalitate să-mi încep cariere: Uber sau Zenefits?” Totodată, el a menționat că Uber are „o reputație destul de bună”, care l-ar putea ajuta în carieră să ajungă să lucreze în companii mari precum Google. În același timp, Zenefits nu pare o companie la fel de puternică precum Uber, dar pare un loc drăguț unde să lucrezi, a mai spus el, scrie The Independent.
Ceea ce a urmat a fost total neașteptat. Din nefericire pentru el, directorul executiv al Zenefits, Parker Conrad, a văzut întrebarea respectivului inginer și a luat rapid decizia în locul lui. Șeful Zenefits a comentat: „Cu siguranță nu Zenefits (n.b. – retragem oferta făcută acestui candidat de a lucra la Zenefits)”.
Astfel, nu este o idee foarte bună să discuți despre ofertele de job pe internet, nici pe site-uri specializate de întrebări și răspunsuri, și nici pe rețelele de socializare.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





