Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Editoriale

Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare?

Autor: |

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul program de guvernare lansat săptămâna trecută. Discuțiile sunt aprinse și în contextul climatului politic în care fostul guvern a fost dat jos de propria coaliție de guvernământ, iar emoțiile sunt încă puternice. De ce? Am putea spune pentru că avem o anumită preferință politică și dorim, ca la un spectacol sportiv, să vedem cine câștigă și cine pierde.

Din punctul meu de vedere, nu se exclud astfel de variante, dar există şi un răspuns mai simplu: noile măsuri fiscal-bugetare ne afectează suma veniturilor care vor ajunge în contul sau buzunarul propriu. Iar dacă reprezinţi o companie, îţi vor afecta planul de afaceri şi profitabilitatea, chiar dacă nu este încă destul de clar cât şi cum.

La o primă vedere, în lipsa unor detalii cu privire la fiecare măsură în parte, există nişte câştigători, şi anume persoanele fizice cu venituri sub medie, unele companii, precum şi, potenţial, statul. Iar pierzătorii par a fi persoanele fizice cu venituri mari şi alte companii, multinaţionalele fiind cel puţin în această categorie. Dar aşa este? Să le luăm pe rând:

Persoanele fizice cu venituri mici, precum pensionarii, bugetarii sau cei care au salariul minim pe economie par favorizaţi: se propune creşterea pensiilor, a salariului minim sau eliminarea impozitului pentru cei cu venituri sub 2.000 lei pe lună şi pentru medici. În cazul bugetarilor, însă, nu este clar dacă mărirea salariilor nu cumva ascunde transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi creşterea artificială a venitului brut. Reducerea numărului de taxe şi de declaraţii fiscale, precum şi generalizarea plăţii electronice a impozitelor, pot aduce şi ele beneficii. Cei care au venituri mai mari pot fi afectaţi de taxa de solidaritate, dar în acelaşi timp pot beneficia, acolo unde este cazul, de eliminarea impozitului pe dividende.

În acelaşi timp, revenirea la impozitul pe venitul global va avea cel puţin două efecte: o creştere la nivelul fiecărei persoane fizice a timpului petrecut pentru completarea declaraţiilor fiscale, precum şi o potenţială aducere a altor venituri în baza de impozitare, venituri ce azi nu sunt impozitate (vezi “meditaţiile” profesorilor sau “atenţiile” medicilor).

Iar impozitul pe bunurile toxice nu va face decât să crească preţul pentru produsele ce vor conţine substanţele incriminate (spre exemplu zahărul). Știţi foarte mulţi oameni care nu mai fumează sau nu mai beau alcool din cauza accizelor la tutun sau alcool?

 

Mai mult, dacă va fi introdus impozitul pe cifra de afaceri, este foarte posibil să asistăm la un fenomen inflaţionist deoarece companiile îşi vor acoperi noul impozit prin preţ.

Și atunci câştigurile din creşterile salariale sau scutirile fiscale ale persoanelor fizice vor fi anulate, cel puţin parţial, de inflaţie.

Companiile, în general, pot fi favorizate de reducerea şi simplificarea numărului de taxe şi a declarării/plăţii impozitelor, precum şi, într-o mai mică măsură, de Legea Prevenţiei.

În cazul în care se vor atinge dezideratele promise, Codul Economic poate oferi o legislaţie mai clară şi mai uşor de aplicat. Va scădea, de asemenea, numărul declaraţiilor şi plăţilor cu contribuţiile sociale aferente angajaţilor. Dar în acelaşi timp vor fi afectate de creşterea salariului minim pe economie care va duce la creşterea costurilor de operare şi presiuni asupra profitabilităţii şi, deci, a sustenabilităţii afacerii.

Este evident că pentru companii cel mai mare impact îl poate avea impozitul pe cifra de afaceri. În funcţie de mărimea impozitului şi prevederile efective ale legii, unele companii vor ieşi mai bine sau mai rău, comparativ cu plata unui impozit pe profit (şi asta indiferent dacă sunt multinaţionale sau nu). Cele care vor avea impozitul mai mare - şi nu este foarte sigur dacă numai acestea - îşi vor creşte, cel mai probabil, preţul, pentru a-şi acoperi costurile fiscale suplimentare. De aceea inflaţia va fi o consecinţă firească. Creşterea taxelor şi cea a preţului vor duce la o competitivitate potenţial mai mică, iar în unele cazuri, cumulate cu creşterile salariului minim, se poate ajunge chiar la închiderea unor afaceri.

Ținând cont de faptul că România este parte a UE, mai recent a iniţiativei OECD cu privire la erodarea bazei impozabile, semnatară a peste 90 de Convenţii pentru evitarea dublei impuneri cu alte ţări etc, deci parte a unui mecanism fiscal cel puţin european, impozitul pe cifra de afaceri nu este decât un anacronism într-un peisaj dominat de impozitarea profiturilor.

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro