Costin Borc, la Conferinţa CAPITAL: “De ce nu sunt investiţii majore la Constanţa”
Constanţa a fost precum Clujul în vremea lui Funar. A fost un oraş închis. Haideţi să spunem lucrurilor pe nume. Se ferea oricine să intre în Constanţa ca să nu fie taxat de preşedintele Consiliului Judeţean şi de primarul localităţii. Acum aceste lucruri s-au terminat, a declarat ministrul Costin Borc la conferinţa “Investiţii străine & investitori autohtoni. Cum creştem economia românească?”, organizată de revista Capital.
Am fost acum trei zile la Constanţa. Am văzut un preşedinte de Consiuliu Judeţean foarte tânăr şi foarte dinamic, un primar la fel, care sunt conştienţi de ce s-a întâmplat în oraş şi care vor să deschidă acest Constanţa pentru investiţii. Constanţa nu înseamnă numai portul ci şi zona adiacentă. Am văzut şi sper să vedem de acum înainte o dezvoltare susţinută la Constanţa. Să nu se mai spună de ce mergem la Anvers şi Hamburg şi nu la Constanţa. Înainte toată lumea se ferea de Constanţa. E pentru prima oară în cinci ani de zile când se va face dragajul de mentenanţă în port.
Nu vreau să fac un elogiu Preşedintelui, dar de ce Sibiul s-a dezvoltat. Probabil ca de aceea a fost ales preşedinte şi nu a fost ales primarul de Constanţa.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





