Denumit La Finale, ultimul Veyron vândut este o versiune a modelului Grand Sport Vitesse, care are un motor de 1.200 de cai putere. Înainte de a ajunge la client maşina va fi prezentată săptămâna viitoare la Salonul auto de la Geneva. În medie, cele 450 de exemplare de Bugatti Veyron au fost vândute pentru un preţ de 2,3 milioane de euro fiecare.

După ce a cumpărat marca Bugatti în 1998, grupul Volkswagen a relansat acest brand fondat de designerul italian Ettore Bugatti. Obiectivul grupului german era să dezvolte un vehicul suficient de puternic pentru a atinge viteze de peste 400 de kilometri pe oră dar suficient de confortabil pentru o călătorie în oraş. Primul Bugatti Veyron a fost prezentat în 2005.

"Un capitol fără precedent din istoria auto a ajuns la sfârşit. Chiar şi la 10 ani de la lansare, Veyron rămâne unic în multe privinţe", a declarat preşedintele Bugatti, Wolfgang Duerheimer.

Potrivit Bugatti, ultimul Veyron a fost cumpărat de un client din Orientul Mijlociu care a dorit să-şi păstreze anonimatul. De la începutul producţiei acestui model şi până acum aproape jumătate din maşinile Bugatti Veyron au fost livrate în Europa şi aproximativ un sfert în SUA.

Volkswagen lucrează deja la un nou Bugatti şi potrivit unor surse citate de Bloomberg are cel puţin trei concepte diferite pentru succesorul lui Veyron. Şeful de design de la VW, Walter de Silva, a spus că noul Bugatti va fi o operă de artă.AGERPRES