La eveniment participă peste 500 de manageri din IT, medici, universitari, reprezentanți ai administrației publice și ai mediului de afaceri.

"Digitalizarea este unul dintre fenomenele majore ale momentului, iar de înțelegerea și implementarea ei corectă în domenii cheie precum medicina și administrația depind calitatea viitorului nostru și al copiilor noștri. Ne bucurăm să avem la Cluj Innovation Days specialiști atât de titrați, români și străini deopotrivă, împreună cu care să putem analiza direcțiile de dezvoltare și perspectivele României pe termen mediu și lung", a declarat Stelian Brad, președintele Cluj IT Cluster, organizatorul Cluj Innovation Days, în cadrul unei conferințe de presă.

La rândul său, Marius Bostan, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, a anunțat că dorește să implice ministerul în Cluj IT Cluster, deoarece consideră că aici poate fi locul unde să se dezvolte următoarea mare companie inovativă a României.

"Cred că România are șansa ca prin inovare să scurteze distanța față de plutonul fruntaș, al țărilor dezvoltate, iar zona de hi-tech este definitorie în acest proces de ajungere din urmă. Am venit la Cluj Innovation Days să culeg idei pentru guvern. Mediul privat ne oferă informații importante și prin asemenea evenimente avem ocazia să găsim oportunități de dezvoltare și la nivelul administrației publice. E foarte greu pentru un stat să facă față schimbărilor tehnologice de unul singur, de aceea e nevoie de parteneriate cu companiile private din domeniu. Cred în forța companiilor mici, a start up-urilor pornite de la oameni inteligenți și dedicați, care au curajul să inoveze și care ajunge departe. Asemenea companii pot foarte bine să se dezvolte de la Cluj. De aceea, suntem gata să participăm în cluster – noi, ca guvern, ca minister, ca organizații publice. Să ne implicăm și să împărțim resursele cu asemenea clustere", a declarat Marius Bostan.

Peter Hajdu, managing director SEE al Cisco, partenerul principal al forumului, a explicat susținerea acordată evenimentului de liderul mondial: "Peste tot se vorbește foarte mult despre digitalizare, de la producătorii de echipamente, companiile de tehnologie, firmele de consultanță până la politicieni. Tot ce poate fi digitalizat va fi digitalizat, indiferent de sectorul de activitate: îngrijire a sănătății, administrație publică, educație, producție, transport. Companiile vor deveni firme de tehnologie. Știm cu toții că va fi nevoie de foarte multă inovație pentru ca digitalizarea să devină o realitate în toate domeniile. Însă, datorită platformelor deschise, serviciilor de cloud şi  mobilității, oamenii creativi, inovativi  și companiile pot fi parte din acest proces al inovației. Aștept cu nerăbdare discuțiile cu cei care vor participa la Cluj Innovation Days în legătură cu oportunitățile pe care le va aduce digitalizarea în România".

Lucrările Cluj Innovation Days au început cu sesiunea plenară, desfășurată în prima parte a zilei de joi, și continuă astăzi și mâine cu ateliere împărțite în două paneluri: medicină digitală și administrație digitală. La final, organizatorii au pregătit și un eveniment special, destinat mediului de afaceri: Connecting the Dots. Evenimentul se desfășoară la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, iar accesul se face pe bază de bilet.

Cluj Innovation Days este un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster începând cu 2013 și care urmărește consolidarea comunității IT și facilitarea interacțiunii cu parteneri de afaceri și sectorul public. Ediția de anul trecut a fost dedicată inovării și transferului tehnologic în IT și alte domenii și a însemnat 472 de participanți, 40 de invitați români și străini și 28 de ore de prezentări, ateliere, discuții și relaționare.

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ înfiinţatǎ în octombrie 2012. Numără în prezent 48 de membri: 36 de companii de IT cu peste 4.000 de angajați și cifră de afaceri cumulată de peste 100 de milioane de euro, universități și institute de cercetare, instituții publice și organizații catalizator.