Purtătorul de cuvânt al Azomureş, Ovidiu Maior, a declarat că Uzina Foto are o suprafaţă de aproximativ 7 hectare, deţine numeroase hale şi o clădire impresionantă, pentru care se caută parteneri pentru dezvoltarea de afaceri, dar că aici vor fi organizate şi evenimente culturale. 

În acest sens, în urma unei investiţii de circa 15.000 de euro, compania a renovat o hală în care va organiza, în data de 9 iunie, primul eveniment cultural, în parteneriat cu Asociaţia "Cultura Viva" din Berna, iniţiatoarea Festivalului "Academia Sighişoara", în cadrul căruia artişti din România şi străinătate vor susţine un concert simfonic cu tema "George Enescu-Bartok Bela, interferenţe". 

"Aceste clădiri pot fi folosite în continuare atât pentru diverse investiţii în industrie, fie ea o industrie mai uşoară sau una mai tehnică, mai aplicată sau pentru spaţiu cultural. Am pornit de la această idee de a o oferi comunităţii încă un spaţiu cultural inedit, un spaţiu în care artiştii din Târgu Mureş se pot manifesta. La concertul din 9 iunie vor fi alături de noi violonistul Alexandru Gavrilovici (Elveţia), preşedintele Asociaţiei Cultura Viva Sighişoara, cel care a iniţiat Academia Sighişoara, Andreea Duca (Spania), Stephan Gianpelegrini (Luxemburg), Aurelian Bacan (România) şi Cvartetul Arcadia (România). În cadrul evenimentului vor fi organizate şi două expoziţii, una de pictură şi alta de fotografie", a spus Ovidiu Maior.

Începând din anii '80, Uzina de Materiale Fotosensibile Azomureş a fost brandul fotografic al românilor, însă în era digitalizării secţia Foto a Azomureş s-a dovedit nerentabilă şi a fost închisă. În plus, la uzină se produceau și filme cu destinație medicală. În momentul încetării activităţii, Uzina de Materiale Fotosensibile a Azomureş asigura 75% din necesarul de film medical pentru spitalele din ţară, după care acest film a început să fie importat la preţuri de până la 300% mai mari.

Întrucât conducerea Azomureş nu a găsit un cumpărător pentru această clădire aflată în stare bună de conservare, iar demolarea ar costa extrem de mult, întrucât a fost proiectată de către japonezii de la Fujitsu să reziste la un cutremur de 9,4 grade pe scara Richter, compania a decis să transforme o serie de spaţii pentru organizarea de manifestări culturale. 

Secţia de materiale fotosensibile a societăţii Azomureş Târgu Mureş a fost singurul producător român de produse şi filme foto. Până în 1989, filmele foto marca Azomureş au dominat piaţa românească de profil, producţia cinematografică românească este imprimată pe aceste filme, iar clinicile sau secţiile de radiologie din spitalele româneşti foloseau produsele fabricate la Târgu Mureş.