ANAF a blocat conturile a peste 21.000 de români

ANAF a blocat conturile a peste 21.000 de români
Publicat de Valentin Vioreanu la 15 martie 2017, 08:07

Peste 21.000 de români s-au trezit cu conturile blocate de Fisc, în prima lună a anului. Numărul este de aproape două ori mai mare decât cel din ianuarie anul trecut, potrivit datelor obţinute de reporterii Digi24. Şi în cazul firmelor a crescut numărul popririlor.

Pentru a atrage mai mulţi bani la buget, ANAF a pus ochii pe românii cu datorii la stat. Iar pentru a recupera datoriile, a blocat conturile pentru peste 21 de mii de români în ianuarie, cu 88 la sută mai mulţi față de aceeaşi lună din 2016, arată datele instituţiei. Sumele poprite au ajuns astfel la peste 244 de milioane de lei, fiind de peste trei ori mai mari fata de ianuarie anul trecut.

A crescut şi numărul firmelor cu conturile bancare blocate de Fisc – 127 de mii față de 78 de mii în urmă cu un an. Însă, chiar dacă sunt mai multe companii, sumele poprite sunt mai mici cu șapte procente față de ianuarie 2016, adică aproape 740 de milioane de lei.

Tot în ianuarie, ANAF a emis peste 200 de mii de somați de plată, dintre care aproape 83 de mii adresate persoanelor fizice, pentru datorii de 1,4 miliarde de lei. Spre comparaţie, în prima lună din 2016 au fost comunicate peste 220 de mii de somaţii, pentru plata a 2,1 miliarde de lei.

 

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.