Potrivit presei, cel puţin 13 persoane au murit şi 35 au fost rănite în exploziile produse la aeroportul internaţional Zaventem şi în staţia de metrou Maelbeek, aflată la doar câteva sute de metri de principalul sediu al Comisiei Europene. Acţiunile companiilor aeriene şi ale celor hoteliere au înregistrat cel mai semnificativ declin, pe fondul temerilor privind efectele atentatului din Bruxelles asupra sectorului turistic.

”Orice evenimente precum cele înregistrate azi dimineaţă în Bruxelles vor afecta încrederea investitorilor şi apetitul de risc. Fiind în apropierea vacanţei de Paşti, oamenii vor fi foarte reticenţi în a investi bani în acest tip de acţiuni. Mai probabil este că-şi vor retrage banii”, a explicat analistul Michael Hewson, de la CMC Markets în Londra.

Indicele bursier pan-European FTSEurofirst 300 a scăzut marţi dimineaţă cu 1%, la 1.326 puncte, în timp ce indicele Euro STOXX 600 (care cuprinde şi companiilor din turism) a înregistrat cel mai semnificativ declin, de 2,2%. Indicele Bursei din Bruxelles era în scădere cu 0,8%, în timp ce indicele principal DAX al Bursei de la Frankfurt înregistra un recul de 1,2%.

Titlurile principalelor companii aeriene europene au scăzut cu 4%, în timp ce acţiunile lanţului hotelier Accor înregistrau un declin de 4,1%. Marţi, uncia de aur a crescut cu peste 1%, la 1.257 dolari, în timp ce randamentele obligaţiunilor germane pe zece ani au scăzut la 0,19%. (Sursa: Agerpres)