Aşa cum intelectualii sunt, prin tradiţie, de stânga (asta, până ajung să fie cumpăraţi cu beneficii in­stituţionale, ceea ce-i transformă subit în cei mai aprigi conservatori), la fel şi presa este, prin definiţie, în opoziţie. Asta, până să devină o simplă afacere ori un instrument sau o monedă de schimb pentru ce­va străin de natura sa intimă. Misiu­nea presei – de câine de pază, nu numai al valorilor democratice, ci al multor alte valori – este ameninţată astăzi, din toate direcţiile, de o sumă de crize de identitate: a sa proprie (vizibilă în extensiile şi surogatele mai ieftine şi mai iuţi de picior din online), a consumatorului de informaţie (care tinde către un set de aspiraţii indi­vi­dualizate la extrem şi către un soi de autodidacticism), a managementului (a­de­sea cotropit de mercantilism), a jur­na­listului (tot mai supus tentaţiei de a se converti într-un releu de comunicare sau, după caz, entertainer). Ca urmare, presa noastră perseverează de un deceniu încoace în păcat: a devenit tot mai atentă la pungă şi tot mai uşurică la moravuri, s-a ta­blo­i­dizat, ba chiar s-a cam deşănţat, s-a îmburghezit şi s-a murdărit pe la colţuri de compromisuri, suficienţă şi superficialita­te. La toate acestea, mai lipseau o criză eco­nomi­co-financiară, care să aducă mass-media la sapă de lemn, şi una politico-in­stitu­ţională, care să facă din presă un martor mult prea incomod şi, la o adică, ţap ispăşitor. Aşadar, ceea ce ar fi trebuit să salveze presa, pervertirea întru business, n-a făcut decât s-o retrogradeze, fiindcă de sublimare nu poate fi vorba, dacă e să măsurăm hemoragia prea îndelungată de substanţă, ţi­nută, credibilitate şi statut. Şi a dat o fărâmă de legitimitate, că de mai mult nici nu era nevoie, inculpării pentru delictul de mogulism. Păstrând proporţiile şi simţul u­morului, presei i s-a întâmplat cam ceea ce a păţit Dan Diaconescu, aflat în sediul DNA, când i s-a retras calitatea de martor şi i s-a lipit pe frunte eticheta de învi­nuit.

Atentatele politice şi financiare la libertatea presei n-au contenit în ultimele decenii, dar aglomerarea evenimentelor din ultima vreme ne spune că presei i-a ajuns funia la par: controlul de luni de zile al Fiscului la trustul Realitatea, arestarea abuzivă a lui Dan Diaconescu, amintindu-ne că în ţara asta nu te apără nicio lege, pisica pe care ne-a fluturat‑o ministrul Vlădescu, care oricând poate strânge şurubul calculării impozitelor pe veniturile jurnaliştilor, şi, bomboană pe colivă, într-un document oficial al CSAT, menţionarea campaniilor de presă drept ameninţare la adresa siguranţei naţio­na­le, în aceeaşi categorie cu crima organizată.

Că închidem, probabil, o epocă es­te natural. Că închidem un cerc este îngrijorător. Ne întoarcem la ziua în care pe manşetele tuturor ziarelor trona, ca o fatalitate, o lozincă: Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Măcar astăzi sun­tem scutiţi de ipocrizie. Ni se spune neted: Ziarişti, băgaţi-vă minţile-n cap!