Mesajul transmis de preşedintele Zelenski în miez de noapte! Vladimir Putin a început să tremure pe loc când a aflat.

Mesajul care l-a îngrozit pe Vladimir Putin! Se va întâmpla pentru a treia oară

Liderul de la Kiev nu le dă nicio şansă invadatorilor ruşi şi transmite, fără niciun fel de dubiu, că oraşul Mariupol va fi eliberat de sub ocupaţie.

„Vom elibera orașul pentru a treia oară”, a transmis Volodimir Zelenski într-un nou mesaj video.

„Nu vom permite ca acest oraș să fie mort”, a adăugat preşedintele Ucrainei.

„Vom veni la Mariupol. Și vom elibera orașul pentru a treia oară.

A fost eliberat de naziști în 1943 printr-o operațiune strălucitoare.

În 2014, în această zi, 13 iunie, datorită curajului „Azov” și al altor unități, Mariupol a fost eliberat pentru a doua oară. El a fost eliberat de militanți, care la acea vreme nu erau încă pe deplin conștienți la ce îi trimitea statul rus.

Și acum văd orașul Mariupol ars. Ei văd de ce au venit rușii acolo. Dar nu vom permite ca acest oraș să fie mort. Ne vom întoarce. Cu siguranță”, a declarat Volodimir Zelenski în mesajul său de luni, 13 iunie.

De ce are nevoie Ucraina pentru a-şi îndeplini acest obiectiv?

Tot ce este nevoie pentru ca acest obiectiv să devină realitate sunt armele furnizate de partenerii străîni, iar pentru asta se negociază în fiecare zi, a mai spus Zelenski.

„Avem parteneri, avem arme. În cantități suficiente. Și muncim în fiecare zi pentru a avea voința politică de a ne furniza aceste arme”, a precizat preşedintele ucrainean în mesajul său.

Armata Ucrainei va ajunge şi la Herson sau Melitopol, a dat asigurări Zelenski.

„Eșecul ocupanților, care au încercat să sărbătorească așa-numita zi a Rusiei, demonstrează doar că Hersonul este un oraș ucrainean. Iar locuitorii vor petrece doar sărbătorile ucrainene. (…)

Toți colaboratorii care amenință acum că vor lua pământ fermierilor din Melitopol și din alte districte din Zaporoje sunt foarte probabil să se regăsească în acest pământ”, a adăugat liderul de la Kiev.

Ruşii blochează comunicarea şi îi ţin pe ucraineni în întuneric, la propriu

Preşedintele Zelenski a mai dezvăluit şi o parte din tacticile folosite de ruşi pentru ţine populaţia din Ucraina, din zonele cucerite, sub control.

„În unele zone, ocupanții împiedică în mod deliberat restabilirea alimentării cu energie electrică. În multe comunități, pur și simplu au blocat comunicarea. Televizorul nostru este oprit.

Au închis tot și pur și simplu nu oferă nici măcar coridoare umanitare ca să putem aduce oamenilor măcar bunuri de bază și medicamente”, a mai afirmat Volodimir Zelenski.