Preşedintele a îndepărtat două figuri centrale ale puterii de la Kiev. În epicentrul furtunii: rolul jucat de serviciile de informaţii ucrainene.

Prea corupt sau prea dictatorial? Doar dacă nu ambele… Cu războiul care se prelungeşte, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să se aştepte să vadă intensificându-se criticile la adresa sa. În primele luni, fostul actor a demonstrat un parcurs excepțional fără greşeală. Dar mulţi, la Moscova, la Kiev sau în altă parte îl aşteaptă la cotitură şi visează cu voce tare la prăbuşirea lui.

Cele două posturi au o valoare cu adevărat existenţială pentru Ucraina

În acest context, demiterea aşteptată a doua figuri centrale ale puterii ucrainene – Kievul nu vorbeşte deocamdată decât de „suspendare” – reţine atenţia. Tovarăş dintotdeauna al preşedintelui, Ivan Bakanov a fost înlăturat din fruntea serviciilor de securitate (SBU), în vreme ce foarte mediatizata Irina Venediktova a fost dată jos din postul ei de procuror general.

Începutul unei periculoase vânători de vrăjitoare fratricide? Mai curând reamintirea faptului că aceste două posturi au acum o valoare cu adevărat existenţială pentru această ţară în război. Moştenitoare directe ale epocii sovietice, serviciile de securitate ucrainene sunt o uşă de intrare privilegiată pentru fostul KGB. Foştii agenţi împărţeau tot nu cu mult timp în urmă între Kiev şi Moscova. Aceeaşi pregătire, aceleaşi metode, aceeaşi viziune asupra lumii. Rusia ar fi lipsită de raţiune să nu exploateze la maximum acest trecut comun.

Figurile importante care au fost îndepărtate de Volodimir Zelenski

Numit în vremuri (relativ) bune să gestioneze acest monstru de 30.000 de angajaţi, Ivan Bakanov nu a reuşit, evident, să închidă uşa, lăsând câmp deschis „cârtiţelor” ruseşti a căror muncă de subminare în avantajul Rusiei a fost se pare decisivă de la începutul invaziei.

Cât despre Irina Venediktova, activismul ei a fost considerat puţin productiv în lupta contra „sabotorilor” pro-ruşi, dar şi contra corupţiei, endemică în ţară. Or, ucrainenii cer de acum victorii rapide, chiar expeditive, atât pe teren militar cât şi în domeniul justiţiei, notează letemps.

Pentru Zelenski a venit vremea să răspundă atât occidentalilor, şi în special Statelor Unite de care Ucraina se teme – pe bună dreptate – că vor obosi iremediabil cu acest război. Lupta contra corupţiei a fost pusă de europeni ca prioritate absolută pe drumul integrării. Şi Washingtonul, la rândul lui, a dat dovadă că reuşeşte să „citească” conflictul ucrainean ca pe o carte deschisă. La urma urmelor, CIA americană s-a creat şi ea în contact cu KGB. Agenţi dubli ai Kievului sau Moscovei, CIA ştie ceva despre ei fără îndoială…