Zelenski a dat undă verde. Va fi pace cu Rusia: Armistiţiu complet şi necondiţionat cât mai curând posibil

Zelenski a dat undă verde. Va fi pace cu Rusia: Armistiţiu complet şi necondiţionat cât mai curând posibil

SURSA FOTO: Facebook, Volodimir Zelenski

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 18 mai 2025, 20:26

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, solicită oprirea imediată a ostilităților cu Rusia și propune sancțiuni suplimentare în cazul în care Moscova respinge apelul la pace.

Într-o întâlnire desfășurată la Roma, președintele Volodimir Zelenski a transmis oficialilor americani dorința fermă a Ucrainei de a obține un armistițiu total și necondiționat în conflictul cu Rusia. Discuțiile au avut loc în contextul inaugurării pontificatului Papei Leon al XIV-lea, iar Zelenski a fost însoțit de membri importanți ai administrației sale.

Volodimir Zelenski, apel diplomatic pentru oprirea războiului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică, la Roma, cu doi înalți oficiali americani: vicepreședintele J.D. Vance și secretarul de stat Marco Rubio.

În cadrul discuției, Zelenski a subliniat dorința Kievului de a încheia cât mai curând un armistițiu deplin și necondiționat cu Federația Rusă.

A reafirmat deschiderea Ucrainei față de o soluție diplomatică autentică, cerând un efort internațional concentrat pentru oprirea războiului.

„Am reiterat disponibilitatea Ucrainei pentru o diplomaţie autentică şi am subliniat importanţa unui armistiţiu complet şi necondiţionat cât mai curând posibil”, a transmis Zelenski pe rețelele sociale, după întâlnirea oficială.

La discuții au participat și ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, precum și Andrii Iermak, șeful Administrației Prezidențiale.

Presiuni internaționale asupra Moscovei

În cadrul întâlnirii, liderul de la Kiev a accentuat importanța impunerii de noi sancțiuni împotriva Rusiei, în cazul în care aceasta refuză să înceteze ostilitățile.

Zelenski a susținut că presiunile internaționale trebuie să continue până când Moscova va fi dispusă să negocieze serios o încetare a focului. Totodată, el a evidențiat obiectivul comun al Ucrainei și partenerilor occidentali: o pace justă și durabilă.

„Şi, desigur, am discutat despre paşii noştri comuni către realizarea unei păci juste şi durabile”, a afirmat liderul ucrainean.

Volodimir Zelenski și-a exprimat frustrarea față de lipsa unor progrese concrete la prima rundă de negocieri oficiale între cele două părți, desfășurată recent la Istanbul.

Negocieri tensionate la Istanbul

La discuțiile desfășurate în Turcia, delegația ucraineană a solicitat un armistițiu imediat și o întâlnire directă între Zelenski și Vladimir Putin.

Rusia nu a acceptat aceste cereri, dar a fost de acord să continue consultările. Singurul rezultat tangibil al negocierilor a fost un acord privind schimbul a câte o mie de prizonieri de război din fiecare parte.

Oficialii de la Kiev au criticat condițiile propuse de Rusia, considerându-le inacceptabile. Printre solicitările Moscovei se numără retragerea trupelor ucrainene din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, recunoașterea anexării acestor teritorii, dar și a Crimeei.

De asemenea, Rusia cere Ucrainei să rămână un stat neutru, fără intenția de a adera la NATO și fără prezență militară străină pe teritoriul său.

Inițiative paralele din partea SUA și NATO

Președintele american Donald Trump a declarat că urmează să aibă o discuție telefonică cu Vladimir Putin pentru a aborda încetarea violențelor din Ucraina și subiecte comerciale. După această convorbire, Trump va purta discuții și cu Zelenski, dar și cu mai mulți lideri europeni din cadrul NATO.

Înaintea dialogului cu liderul de la Kremlin, Trump va participa la o întâlnire comună cu patru lideri europeni: cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și premierul polonez Donald Tusk.

Aceștia, alături de Zelenski, își propun să coordoneze o poziție comună pe care Trump să o susțină în fața lui Vladimir Putin.

Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.