Bucureşti audiază, joi, 45 de persoane suspectate de înşelăciuni imobiliare, ridicate în urma unor percheziţii în Capitală, printre cei învinuiţi în acest caz fiind şi trei avocaţi din Baroul Bucureşti, un arhivar şef la Serviciul Carte Funciară Sector 1 şi un director de bancă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bucureşti au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 25 de învinuiţi, acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals şi uz de fals. Dintre învinuiţi, trei sunt avocaţi în cadrul Baroului Bucureşti, unul este arhivar şef la Serviciul de Carte Funciară al Sectorului 1 Bucureşti, iar unul este director coordonator al unei unităţi bancare, se arată într-un comunicat de joi al DIICOT.

„În fapt, se reţine că membrii grupului infracţional organizat au indus în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, mai multe părţi vătămate, cu prilejul înstrăinării unor imobile care nu le aparţineau. Modalitatea de acţionare a grupării consta în identificarea de imobile situate în Bucureşti – terenuri cu/fără construcţie aferentă, nelocuite şi aflate în stare de conservare ori aflate în paragină şi întocmirea în fals de înscrisuri – titluri de proprietate, certificate de moştenitor sau diverse alte acte notariale precum şi acte de identitate, cu complicitatea unor funcţionari din cadrul instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul cadastrului şi publicităţii imobiliare precum şi a unor persoane care aveau cunoştinţe de specialitate în domeniul confecţionării de ştampile şi alte însemne”, potrivit procurorilor DIICOT.

Învinuiţii foloseau înscrisurile falsificate pentru inducerea în eroare a persoanelor interesate de investiţii imobiliare, precum şi a reprezentanţilor birourilor notariale, prin vânzarea terenurilor sau pentru ipotecarea acestora în vederea obţinerii unor credite bancare, fără ca proprietarii de drept să aibă cunoştinţă despre acest fapt, au precizat procurorii.

Membrii grupării au reuşit astfel inducerea în eroare a mai multor persoane, prejudiciul fiind estimat până în prezent la 980.000 de euro.

Anchetatorii au făcut, joi, 47 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, în urma cărora au dus la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti 45 persoane, care vor fi audiate.

Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul BCCO Bucureşti şi cu sprijinul BSIJ. Suportul tehnic al operaţiunii a fost asigurat de către DGIPI, a precizat sursa citată.

SURSA: Mediafax