Zapp a lansat primul sau plan tarifar prepay, numit sugestiv Zapp NoPay. Al doilea termen face referire la revigorarea unei oferte din trecut, cea cu plata minutelor de apeluri primite. De data aceasta, operatorul nu mai acorda trei centi pe minut ca in urma cu cativa ani, ci opt eurocenti. Cu conditia ca apelul sa fie originat in alta retea. Astfel, potrivit calculelor operatorului, un client care primeste doua apeluri pe zi, cu o durata medie de trei minute per apel isi poate adauga in cont 14 euro lunar.

Valoarea de 0,08 euro/minut nu a fost aleasa degeaba, tot atat fiind si tariful apelurilor in retea. Apelurile spre alte retele costa dublu: 0,16 euro/minut. Perioada activa este de minim 60 de zile si de maxim 120 de zile, in functie de creditul incarcat, perioada de gratie este de 300 de zile.

Noutatea cu care vine Zapp de aceasta data este posibilitatea efectuarii de apeluri chiar si in perioada de gratie. Atentie insa, este vorba doar despre ceea ce popular sunt numite „bipuri”, nu de spre o convorbire propriu-zisa.

Telefonul care poate fi achizitionat este branduit pentru Romania sub numele Z320i. Terminalul este in fapt produs de coreenii de la Zakang, iar pe plan international modelul se numeste ZX-410. Este folosit doar in Letonia, Rusia, Mongolia si Tanzania.

Ramane de vazut care va fi reactia unei piete aparent saturate de ofertele speciale ale celorlalti operatori mobili. Mai ales ca, prin aceasta oferta, Zapp se pozitioneaza in competitie directa cu Cosmote, campionul ofertelor speciale pentru utilizatorii ce prefera serviciile preplatite.