Aceste concluzii, la care s-a ajuns în urma unor ample interviuri cu actuali şi foşti oficiali americani şi europeni cu acces la informaţii privind Iranul, contrastează puternic cu dezbaterile actuale privind posibilitatea unui atac asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului.

"Menţin supa caldă, dar nu o gătesc", a spus un oficial din administraţia SUA.

Reuters a aflat că la sfârşitul anului 2006-începutul lui 2007, serviciile de informaţii americane au interceptat conversaţii telefonice şi pe e-mail, în care Mohsen Fakhrizadeh, una dintre persoanele aflate în fruntea programului nuclear al Iranului, şi alţi oameni de ştiinţă se plângeau că au primit ordin de la conducere să oprească programul de înarmare în 2003. Iar oficialii americani sunt ferm convinşi că interceptările sunt autentice şi nu au fost difuzate intenţionat de Iran. Motivul pentru care programul de înarmare a fost brusc oprit nu este cunoscut, dar experţii occidentali cred că de vină a fost teama că Iranul va fi următorul pe lista intervenţiilor militare americane, după Irak.

Foşti şi actuali oficialii americani sunt siguri că orice încercare a iranienilor de a construi o armă nucleară funcţională ar fi detectată cu mult înainte ca bomba să fie gata.
Motive de îngrijorare există

Există, însă, câteva argumente, care sprijină ideea că liderii iranieni au făcut câţiva paşi care să le dea posibilitatea de a deveni o putere nucleară armată, notează Reuters. Iranul are uraniu îmbogăţit, deşi nu într-o cantitate şi puritate suficientă care să-i permită realizarea unei bombe şi a construit facilităţi secrete de îmbogăţire, care au fost recunoscute abia după cele au fost demascate. În plus, în trecut Iranul a lucrat la proiectarea unui focos nuclear şi dezvoltă rachete care ar putea, în teorie, să lanseze o astfel de armă la o anumită ţintă de pe teritoriul inamic.

Există, de asemenea, amănunte de care agenţiile americane şi cele aliate nu ştiu. Intenţiile liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, reprezintă una dintre necunoscute. O altă întrebare este cât de mari sunt, în realitate, progresele realizate de Iran în proiectarea unui focos nuclear, înainte de a opri programul. Cu cât este mai primitiv dispozitivul respectiv, cu atât este necesar mai mult uraniu îmbogăţit.

Oficialii americani susţin că rapoartele de informaţii cu privire la programul nuclear al Iranului sunt mai bune decât cele cu privire la armele irakiene de distrugere în masă, care s-au dovedit a fi inexistente, dar pe care preşedintele George W. Bush le-a invocat pentru a justifica invazia din 2003.

"Calitatea informaţiilor variază de la un caz la altul. Informaţiile cu privire la Coreea de Nord şi Irak au fost mai limitate, dar cele asupra Iranului sunt extraordinar de bune", explică un oficial din administraţia americană. Însă când vine vorba de a estima cât de repede ar putea Teheranul să atace o ţintă inamică, SUA şi Israelul sunt de acord că i-ar lua cam un an pentru a produce o bombă şi apoi încă unul sau doi pentru a o ataşa unei rachete.
Teheranul neagă obiectivul militar ar programului nuclear

Iranul a dat asigurări în repetate rânduri că programul său nuclear are scopuri civile, iar ayatollahul Khamenei a declarat în această săptămână că ţara sa nu deţine şi nici nu va construi arme nucleare. Iranul are un program nuclear despre care susţine că este pentru cercetarea medicală şi pentru producerea de energie, şi le permite inspectorilor ONU accesul în instalaţiile sale nucleare. Un raport de luna trecută al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică
arată că Iranul a produs aproape 110 kg de uraniu îmbogăţit la 20%. Asta înseamnă mai puţin de 250 kg, cât spun experţii nucleari că ar fi necesar, după un nivel de purificare de peste 90 la sută, pentru o armă nucleară.

Potrivit Reuters, pentru un arsenal nuclear sunt necesare trei piese principale: uraniu puternic îmbogăţit pentru a alimenta o bombă, un focos nuclear pentru detonare şi o rachetă sau altă platformă pentru livrare. Iar în privinţa Iranului, Occidentul are informaţii doar despre prima etapă.

Oficialii americani sunt convişi că iranienii ar fi detectaţi dacă ar trece la un nivel mai mare de îmbogăţire. Însă în raportul său din noiembrie 2011, Agenţia pentru  Energie Atomică spunea că are "motive serioase de îngrijorare cu privire la posibilele dimensiuni militare ale programului nuclear iranian" pe baza unor semne de activitate la programul ce a fost oprit în 2003. "Există indicii că au existat activităţi relevante pentru dezvoltarea unui dispozitiv exploziv nuclear şi după 2003, iar unele ar putea fi în curs de desfăşurare", a spus AIEA.

Iar Iranul, chiar dacă nu are încă un focos nuclear, deţine cel mai mare stoc de rachete balistice din Orientul Mijlociu, iar multe dintre aceste proiectile ar putea fi folosite pentru a transporta un dispozitiv nuclear.