Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Vrei să profiți de Black Friday? Iată cum poți ocoli ÎNȘELĂTORIILE

Autor: | | 0 Comentarii | 1347 Vizualizari

În prag de Black Friday, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin intermediul Centrului European al Consumatorilor România (ECC Romania) a realizat un ghid pentru consumatorii care vor să profite de reducerile comercianților din perioada 16-30 noiembrie 2018.

Cum trebuie afişat preţul?

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afişat clar, lizibil, în lei şi cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Care sunt regulile privind reducerea de preţ?

Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat; fie prin menţiunile „preţ nou”, „preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare; fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.

Când se consideră contractul încheiat?

Pentru magazinele clasice, contractul este considerat a fi încheiat în momentul în care plăteşti şi primeşti produsul. În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către profesionist, a acceptării comenzii tale.

Pot renunţa la achiziţie după ce am încheiat contractul?

În cazul magazinelor clasice, legea NU îţi dă dreptul de a renunţa la contract. Odată achiziţionat un produs, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să-ţi fie rambursată decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanţiile.

Pentru magazinele online, legea stabileşte un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului în care poţi renunţa la achiziţie, fără a oferi vreun motiv şi fără costuri suplimentare. Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea produsului, va trebui să plăteşti tu returul.

 

Comerciantul este obligat să-ţi ramburseze preţul plătit (inclusiv costurile de livrare a produsului la tine) în termen de maxim 14 zile de la momentul în care ai renunţat la contract.

Atenţie, există anumite cazuri în care nu te poţi retrage din contract, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate după specificaţiile tale sau înregistrările audio, video ori programele informatice.

Profesionistul poate reţine, în anumite cazuri, din preţul plătit de tine valoarea diminuată a produselor în cazul în care ai folosit produsul mai mult decât pentru a-i testa funcţionalitatea.

În cât timp trebuie să primesc produsele comandate online?

Comerciantul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care ai transmis comanda sau într-un termen mai scurt care ţi-a fost comunicat. Dacă vânzătorul nu a livrat produsele în termenul stabilit, trebuie să îi soliciţi să livreze cat mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, ai dreptul să soliciţi banii înapoi în termen de 7 zile.

Ce se întâmplă dacă produsul este deteriorat în timpul transportului?

Dacă produsul ajunge la tine deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suportă pierderea. Poţi solicita în acest caz un nou produs sau poţi renunţa la contract.

Prin urmare, ai dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, dacă produsul din interior este în cea mai bună stare, astfel încât ulterior să nu existe probleme, chiar dacă există unii comercianţi care nu permit acest lucru.

Se aplică regulile privind garanţiile şi în privinţa produselor achiziţionate în perioadele de reduceri?

Regulile privind garanţiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate produsele şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg.

 

Care sunt regulile privind garanţia?

Legea 449/2003 este cea care reglementează garanţiile produselor. De fapt, stabileşte că există două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexista pentru un singur produs.

Garanţia legală se aplică pentru orice produs comercializat (cu anumite excepţii, clar stabilite). În momentul în care un produs îţi este vândut, beneficiezi de garanţia legală, fără ca garanţia să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanţia legală este de doi ani, dar, pentru produse a căror durată de viaţă este mai mică de 2 ani, poate fi redusă la durata medie de utilizare a produsului, atât timp cât eşti informat despre acest lucru. Garanţia legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

Garanţia comercială este cea care ”se dă” suplimentar. Este ceva în plus faţă de garanţia legală şi nu aduce atingere acesteia. O poate da atât producătorul, cât şi vânzătorul. Garanţia comercială poate îmbrăca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariţiei unui defect etc. Dar nu poate înlocui şi nu anulează garanţia legală.

Ce se întâmplă dacă produsul se defectează sau nu respectă specificaţiile?

Ai dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile.

Ca regulă, iniţial, poţi alege între reparare şi înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparaţie cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este prima măsură care se ia de pentru a asigura funcţionalitatea produsului.

Înlocuirea poate interveni în cazul în produsul nu mai poate fi reparat şi se va face numai cu un produs identic.

 

În ceea ce priveşte produsele de folosinţă îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, dacă, în cursul perioadei de garanţie, totalul intervalelor în care produsul nu a funcţionat din cauza defectelor depăşeşte 10% din respectiva perioadă de garanţie, poţi solicita înlocuirea sau o rambursare a preţului.

Anularea contractului poate interveni în trei cazuri:

1. când nu ai beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului.

2. când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă.

3. când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru tine.

Anularea contractului are ca efect punerea părţilor în situaţia anterioară contractului. Prin urmare, vei primi suma plătită pentru produs, iar comerciantul produsul înapoi.

Contactează vânzătorul dacă ai o problemă!

Ce este foarte important, chiar dacă în practică ţi se spune să iei legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparţine întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu ai niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanţia. Prin urmare, chiar dacă mergi tu la service cu produsul, informează întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute.

Produsul reparat/înlocuit este acoperit de o nouă garanţie?

În cazul produselor de folosinţă îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, produsul înlocuit este acoperit de o nouă garanţie care începe din momentul înlocuirii.

În cazul produselor reparate, garanţiile legale şi comerciale se prelungesc cu o perioadă egală cu timpul scurs din momentul în care ai notificat vânzătorului defectul sau i-ai predat produsul, până în momentul în care produsul a fost reparat şi ai fost înştiinţat cu privire la acest lucru sau până în momentul în care produsul ţi-a fost livrat.

 

Alte sfaturi

Fă o listă cu produsele pe care doreşti să le achiziţionezi şi cu preţurile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajuta să eviţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii măresc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat.

Verifică cu atenţie modul în care este afişată reducerea pe site sau pe eticheta produsului.

Nu cădea în capcana ofertelor care anunţă mari reduceri de preţuri doar pentru a te atrage să intri în magazin.

În cazul în care comanzi online, verifică, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când ai ales produsul.

Utilizează cardul pentru a face plata. În unele situaţii, precum cazurile de fraudă, dacă ai plătit prin card, poţi utiliza procedura refuzului la plată pentru a-ţi recupera suma plătită – în principiu, în cel mult 30 de zile de la data plăţii. Contactează-ţi banca pentru a afla mai multe amănunte.

La 1 ianuarie 2008, Centrul European al Consumatorilor din România – ECC Romania s-a alăturat reţelei ECC-Net pentru a-i sprijini pe cetăţenii UE în domeniul achiziţiilor transfrontaliere. Rolul instituţiei este să ofere consultanţă juridică gratuită în probleme de comerţ transfrontalier şi să încerce rezolvarea pe cale amiabilă a sesizărilor pe care le primeşte de la consumatorii români, dar şi din alte state membre.

ECC Romania este cofinanţat de Comisia Europeană şi de Guvernul României, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. ECC Romania funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.