Agenția de turism Eturia, care a trimis 15.000 de clienți în destinații exotice, are câteva sfaturi și sugestii pentru turiștii români.

Alegeți destinația de vacanță în funcție de ceea ce vă doriți, nu în funcție de ceea ce este la modă

Trenduri există în toate industriile, însă atunci când vine vorba despre vacanță, este riscant să urmezi doar ”moda”. Trebuie să cercetezi toate ofertele disponibile pe piață și să alegi ceea ce simți că se potrivește cel mai bine. Discută cu un consultant în turism pentru a primi cea mai bună recomandare. Poți greși ghidându-te după prejudecăți. „Cele mai des întâlnite prejudecăți sunt cele legate de buget versus destinația aleasă. Turiștilor nu le vine să creadă atunci când le explicăm că un sejur în Mauritius sau Republica Dominicană poate fi la un preț similar cu o vacanță într-o destinație europeană sau în Turcia”, spune Alexandra Pârvu, Marketing Manager Eturia.

Nu lăsați să primeze criteriul prețului

Deși prețul este de cele mai multe ori criteriul principal al turiștilor români, este bine ca aceștia să încerce să vadă dincolo de preț sau să înțeleagă termenul de preț corect. Oricât ne-ar plăcea să credem că putem găsi vacanțe excepționale la prețuri mici, realitatea este că în final vom avea parte de experiența pentru care am plătit. Chiar dacă te bucuri de un preț mai mic în momentul achiziționării unei vacanțe, vei regreta probabil că ai ales o economie de câteva zeci de euro în detrimentul unui zbor mai scurt, a unui hotel mai bun sau a unor mese tradiționale. Încă de la început turistul trebuie sa întrebe agenția care este prețul final al vacanței pentru a evita adăugarea taxelor sau a altor costuri neprevăzute.

Alegeți consultantul de turism care înțelege cel mai bine ceea ce vă doriți

Personalizarea, comunicarea și relația pe termen lung cu agenția sunt aspectele cele mai apreciate de turiști și principalele motive pentru care aceștia revin la o agenție.

Calitatea și mai puțin cantitatea

Vacanța perfectă este cea în care ai parte de servicii de calitate, axate pe nevoile și dorințele tale și ale celor alături de care călătorești. Înainte de a-ți planifica vacanța, discută cu agentul de turism despre pasiunile tale și, eventual, despre cele ale familiei tale, iar aceștia te vor ajuta să identifici pachetele turistice care includ activitățile voastre preferate.

Căutați agențiile de turism care au testat destinația sau produsul turistic pe care îl vând

Sugestiile și recomandările pe care le primiți de la agenții de turism care au vizitat destinațiile pe care vi le recomandă sunt mult mai relevante decât informațiile pe care le găsiți pe internet. Apelând la aceștia, veți beneficia de experiența lor de călătorie și veți primi informații despre cel mai bun raport calitate/preț pentru toate vacanțele oferite.

Căutați agențiile de turism care vă pot personaliza vacanța în funcție de profilul și dorințele dumneavoastră

„Secretul stă în identificarea dorințelor clienților, cât mai precis cu putință. Vacanța este un vis, este acel moment din an așteptat cu mult entuziasm. Și pentru că vindem visuri, trebuie să ne asigurăm că totul decurge conform așteptărilor. Fidelizarea începe de la primul contact cu clientul și nu se termină niciodată”, spune Sorin Stoica, co-proprietar al agenției Eturia.

Acordați o importanță deosebită hotelului

În cele mai multe destinații turistul are zeci de opțiuni de cazare prezentate pe diverse site-uri de vânzări online, însă multe dintre hoteluri sunt prezentate într-o lumină mai bună decât este cazul. Ei trebuie să aibă încredere că aleg cea mai bună variantă de cazare pentru vacanța lor: de la calitatea plajei până la luminozitatea camerei, calitatea serviciilor de masă sau de curățenie.

Siguranța călătoriei este importantă

Atunci când turiștii ajung într-o destinație îndepărtată, siguranța și disponibilitatea oferite de partenerii unei agenții de la fața locului le asigură o vacanță fără griji și reprezintă plusul de care ei au nevoie pentru a-și dori să revină.

Rezervați-vă biletul de avion printr-o agenție de turism

Astăzi este destul de simplu să îți faci o rezervare de bilet de avion online. Trebuie însă să știi că sunt câteva riscuri pe care ți le asumi. în cazul în care avionul întârzie sau se anulează zborul ai riscul de a pierde toți banii pentru serviciile plătite la destinație. În momentul în care rezervi cu o agenție de turism aceasta se ocupă de toate aspectele, de la rerutarea pe altă companie aeriană, la preluarea riscului pentru anularea de servicii la sol. Poți face o economie rezervând singur, dar te poți trezi în situația de a pierde întreaga vacanță.


Te-ar putea interesa și: