Voucherele sociale rotunjesc veniturile restaurantelor cu 3 miliarde de lei

Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, oferite persoanelor care au venituri mici pentru a-și putea cumpăra alimente, rotunjesc veniturile lanțurilor de restaurante fast-food cu 3 miliarde de lei.

Toţi marii retailerii, dar şi lanţurile de rastaurante fast-food internaţionale figurează pe listele unităţilor de unde 2,5 milioane de cetățeni români îşi pot cumpăra produse alimentare sau mese calde. În total, pe listele celor trei emitenţi de carduri sociale – Sodexo, Up România şi Edenred, sunt înscrise circa 20.000 de magazine alimentare şi restaurante din întreaga țară.

„Cred că acest tip de proiect ar fi trebuit să meargă către micii jucători din comerţ, să fie gândit pentru ca ei să aibă de câştigat, altfel banii vor intra în buzunarele marilor reţele”, a spus inginerul Attila David, care a deschis, recent, în Cluj Max von Bier, un magazin alimentar, ce vinde produse aduse din Germania, relatează MediaFax.

„Numeroşi beneficiari de tichete sociale pentru produse alimentare au solicitat afilierea supermarketurilor, invocând preţurile avantajoase şi diversitatea de produse oferite“,au explicat reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Nu folosiți voucherele pentru alimente pe alte produse! Veți fi amendați imediat

Persoanele care pot beneficia de voucherele pentru alimente în valoare de 250 de lei sunt:

  • pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  • persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Dacă o persoană fizică solicită numerar în schimbul voucherelor pentru alimente, ea va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 7.650 de lei și 10.200 de lei (3-4 puncte-amendă).

Atenție! Chiar și unitățile care emit aceste vouchere pentru alimente sau magazinele/cantinele unde se pot folosi aceste tichete sociale pot fi amendate. De exemplu, dacă cineva oferă bani în schimbul voucherelor pentru alimente, riscă să fie sancționat cu o amendă cuprinse între 7.650 de lei și 10.200 de lei.

În plus, magazinele alimentare și cantinele riscă să fie sancționate cu amenzi cuprinse între 10.200 de lei și 17.850 de lei (4-7 puncte-amendă) dacă acceptă vouchere pentru alimente de la persoane străine, ci nu de la omul căruia îi aparțin.