Vom învăţa ce e deflaţia?

Deflaţia – scăderea preţurilor – nu este, aşa cum ar putea părea, o fericire pentru consumator.
După sectorul financiar, virusul crizei a atins şi restul economiei. Fabricile de automobile au început să anunţe opriri ale producţiei, de la câteva zile la câteva săptămâni. Industria auto este prima victimă a reducerii creditării, dar efectul urmează a fi simţit şi în companiile care furnizează echipamente şi materiale pentru industria auto.
Acelaşi efect în cascadă se

Deflaţia – scăderea preţurilor – nu este, aşa cum ar putea părea, o fericire pentru consumator.

După sectorul financiar, virusul crizei a atins şi restul economiei. Fabricile de automobile au început să anunţe opriri ale producţiei, de la câteva zile la câteva săptămâni. Industria auto este prima victimă a reducerii creditării, dar efectul urmează a fi simţit şi în companiile care furnizează echipamente şi materiale pentru industria auto.

Acelaşi efect în cascadă se va resimţi după restrångerea sectorului imobiliar (industria materialelor de construcţii, mobilier, electrocasnice etc.). Peste noapte, statele se văd nevoite să-şi redefinească rolul în economie. Poziţia europenilor pare să fi fost deja stabilită: nicio bancă importantă nu va fi lăsată să cadă, indiferent de preţul care va trebui plătit.

Dar, cum spuneam, criza s-a extins deja şi în alte domenii; ce vor face guvernele lumii atunci cånd spectrul falimentului va ajunge la companii din sectorul nefinanciar? Statul va interveni şi pentru salvarea acestora? Cåt de moral este ca statele să ajute bănci conduse de indivizi lacomi şi imprudenţi, dar nu şi companii din celelalte domenii? Sau, în cazul în care se va dori şi ajutorarea acestora, vor găsi guvernele bani suficienţi pentru toate firmele care au nevoie? Deja sumele alocate pentru atenuarea efectelor crizei sunt enorme; aceştia sunt bani proveniţi de la contribuabili şi se vor regăsi în deficitele bugetare din anii viitori. De aici, alte consecinţe spectaculoase: dacă mai toate ţările vor avea astfel de deficite va fi nevoie de împrumuturi care să acopere aceste deficite. Deci banii vor deveni o marfă rară şi scumpă.

Teoretic, un deficit bugetar mare înseamnă inflaţie mare. Cel puţin într-o primă etapă. Va mai fi valabil acest lucru în condiţiile în care cererea şi, implicit, consumul vor scădea substanţial? Preţurile la petrol şi la materii prime scad în mod accelerat. Aceste scăderi, coroborate cu o creşterea şomajului, vor mai putea avea efecte inflaţioniste, chiar şi în cazul unor deficite bugetare mari? Sau omenirea va trebui să înveţe un nou cuvånt, deflaţia? De sute de ani omenirea creşte economic avånd ca stimulent şi inflaţia; creşterea preţurilor stimulează, pånă la urmă, antreprenorii. Deflaţia – scăderea preţurilor – nu este, aşa cum ar putea părea, o fericire pentru consumator. Un astfel de fenomen se petrece în Japonia de mai bine de un deceniu, iar economia bate pasul pe loc fără a reuşi să iasă din acest cerc vicios.

Probabil că şi criteriile de la Maastricht referitoare la deficitul bugetar vor fi rediscutate. Ce va face Romånia într-o Europă a deficitelor mari? În ultimii ani, statul a crescut neproductiv pe seama cheltuielilor ocazionate de un personal bugetar mai numeros cu 25%-30%.

De-acum încolo, statul va trebui să devină un mare investitor în proiecte de infrastructură. Aceasta este una din puţinele căi prin care se poate preveni o frånare bruscă a creşterii economice şi un şomaj în expansiune rapidă…