Voluntariat pentru comunitate: UM România dedică a 9-a ediție Impact Day Asociației Șansa Ta

Voluntariat pentru comunitate: UM România dedică a 9-a ediție Impact Day Asociației Șansa Ta
Publicat de CAPITAL la 14 iulie 2026, 17:33

UM România și-a închis din nou birourile pentru a marca cea de-a 9-a ediție a evenimentului global Impact Day, o inițiativă sărbătorită simultan în toate birourile rețelei din întreaga lume.

În cadrul inițiativei globale Impact Day, echipa UM s-a alăturat din nou proiectelor comunitare, sprijinind pentru a doua oară Cantina Socială a Asociației Șansa Ta. Acest eveniment anual reprezintă un pilon central în cultura organizației, mobilizând voluntarii dincolo de rutina zilnică de birou pentru a aduce o schimbare reală în societate. Această cultură a solidarității definește valorile UM, care celebrează diversitatea, creativitatea și refuzul banalității în favoarea unor fapte cu impact real, atitudine ilustrată și prin sloganurile Stand Against Bland și Full Color Media.

Cantina Socială are o capacitate de producție de până la 1.000 de porții de mâncare caldă pe zi, fiind un sprijin vital pentru persoanele vulnerabile, vârstnici sau familii aflate în dificultate economică și medicală. Pe lângă asigurarea unei alimentații sănătoase, centrul oferă consiliere socială și suport pentru reintegrare, combaterea excluziunii și dezvoltarea deprinderilor necesare unei vieți independente, totul într-un mediu bazat pe respect și empatie.

Prin dedicarea arătată și în acest an, echipa UM își reafirmă angajamentul de a rămâne un partener activ al comunității, transformând energia colectivă în sprijin direct pentru cei care au cea mai mare nevoie.

Mesajul oficial a venit chiar de la Susan Kingston-Brown, Global CEO UM Worldwide, și a fost transmis în toate țările în care agenția activează:

„Impact Day este un reper în calendarul UM și un moment care mă face extrem de mândră să conduc această organizație. Este ziua în care mii de colegi lasă rutina deoparte pentru a-și pune energia și creativitatea în slujba comunității. Așa demonstrăm ce înseamnă Stand Against Bland și ne bucurăm de diversitatea noastră, Full Color Media. Sunt profund impresionată de dedicarea voastră și vă doresc tuturor o zi plină de inspirație!”

„În cei 8 ani de Impact Day, am devenit tot mai uniți, implicându-ne constant în diverse cauze sociale. Organizațiile partenere ne-au mărturisit că energia noastră le-a motivat să colaboreze mai strâns cu mediul de afaceri în proiecte caritabile.

Anul acesta revenim pentru a doua oară la cantina socială a Asociației Șansa Ta, alături de colegi vechi și noi. Ne așteaptă o zi plină de muncă, însă satisfacția de a sprijini oameni în situații dificile ne face orice efort mai ușor” a declarat Victor Croitoru, Managing Director, UM România

„Ne bucurăm că am construit parteneriate durabile în domeniul carității și al sprijinului comunitar. Această activitate este extrem de valoroasă pentru noi, motiv pentru care o pregătim mereu din timp. Pentru mine, rămâne evenimentul care îmi aduce cea mai mare bucurie în fiecare an” a declarat Anca Popescu, directoarea programului Impact Day din cadrul UM România.

„Orice formă de voluntariat susține misiunea Cantinei Sociale a Asociației Șansa Ta. Apreciem implicarea companiilor care ne ajută direct pe teren, dincolo de donațiile materiale. Munca dedicată oamenilor ne apropie și ne ajută să le înțelegem mai bine nevoile. Prezența voluntarilor dornici să ajute aduce o nouă speranță în comunitatea noastră – un impact pozitiv pe care ne dorim să îl repetăm și în acest an” a subliniat doamna I. Nedelcu, reprezentantă și asistentă socială a Asociației Șansa Ta.

Informații articol
Publicat în: Social
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.