Ies la iveală amănunte incendiare despre Vladimir Putin şi politica acestuia dusă în Rusia. Un mare opozant al său vine cu dezvăluiri incendiare şi atrage atenţia. Dictatorul rus are interese şi în România.

Planul ascuns al lui Vladimir Putin în România

Garry Kasparov, cel mai mare şahist al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai mari critici ai regimului Putin, vine cu dezvăluiri incredibile. Acesta vorbeşte ‘despre problemele din Rusia, despre cazul Navalnîi, dar şi despre România.

„Uniunea Europeană nu este capabilă să ia măsuri eficiente privind sancţiuni faţă de ce se întâmplă în Rusia pentru că Europa tratează regimul lui Putin ca pe un partener de afaceri. Da, este un regim nedemocratic, dar Europa încă face afaceri cu el. Putin şi regimul său aprovizionează cu gaze o parte importantă a Europei.

Putin foloseşte resursele naturale uriaşe ale ţării pentru a cumpăra favoruri, iar aici mă refer şi la crearea de lobby-işti internaţionali în multe ţări, bănuiesc că şi în România.

Doar Stalin ar mai fi putut avea o reţea atât de puternică. Oligarhii ruşi cumpără cluburi de fotbal, cumpără companii importante. De-abia acum Europa începe să facă puţină gălăgie, pentru că Putin a trecut prea multe linii roşii.

Şi chiar acum putem vedea politicieni, inclusiv în Germania, ce încearcă să separe cazul Navalnîi de afaceri, ca de obicei. Până acum nu vedem o dorinţă politică a Uniunii Europene, o determinare legat de ce se întâmplă în Rusia.

Iar Vladimir Putin crede că are imunitate totală, după atâţia ani de depăşire de linii roşii fără ca Europa să aibă vreo reacţie. Cui îi pasă de sancţiuni faţă de Rusia, când Germania a dublat volumul de gaze importate din Rusia? Europa tace şi înghite, iar şi iar.

Joseph Borrell a fost la Moscova, e o ruşine ce s-a întâmplat acolo. Uniunea Europeană ar fi trebuit să îşi recheme toţi ambasadorii din Rusia. Mi s-a luat să tot aud oficialii europeni cum spun: „Suntem profund îngrijoraţi de ce se întâmplă în Rusia”.

Până acum, Europa s-a dovedit incapabilă să dea un răspuns pe măsura agresiunilor regimului lui Vladimir Putin. În schimb, în America, administraţia condusă de Joseph Biden arată o determinare în a avea reacţii concrete faţă de regimul de la Kremlin. Însă rămâne de văzut dacă declaraţiile vor fi convertite în acţiuni concrete. Eu am motive de optimism”, a spus fostul mare jucător de şah, conform adevarul.ro.

Atacurile la adresa lui Putin nu s-au oprit aici. „Este dictatura unui singur om. Este cea mai rea combinaţie cu cele mai rele elemente. Lui Putin nu îi pasă de politicieni, nu îi pasă de sistemul politic. Asta înseamnă că poate face ce vrea, inclusiv să ia cele mai radicale decizii, inclusiv să îşi înlăture opozanţii.

Nu sunt responsabil pentru decizia lui Navalnîi. Decizia lui de a reveni în Rusia a fost una eroică. Înainte să plece spre Rusia am spus că nu ar fi foarte înţelept să se întoarcă.

Eram sigur că va fi arestat de îndată ce va ajunge pe aeroport la Moscova, pentru că era un iniţiator al protestelor din Rusia. Însă nu pot să judec eu decizia lui Navalnîi. Decizia lui ar putea să fie o decizie care să schimbe cursul istoriei, în cazul în care Navalnîi va supravieţui”, a mai spus acesta, conform sursei citate.