Vladimir Putin a acceptat! Vestea serii pentru toată Europa. Se întâmplă joi, 21 iulie
SURSA FOTO: Dreamstime
Vladimir Putin a dat ordinul. Rusia a luat o decizie la care nici Europa nu se aștepta. Totul se va petrece joi, 21 iulie și are legătură cu gazoductul Nord Stream 1. Acesta este responsabil pentru mai mult de o treime din exporturile de gaze naturale ruseşti spre Uniunea Europeană.
Vestea momentului a venit direct din Rusia. Vladimir Putin a dat un ordin care vizează direct Uniunea Europeană. Este vorba despre livrările de gaze ruseşti via conducta Nord Stream 1. În data de 11 iulie, gigantul rus Gazprom a demarat lucrările de mentenanţă la cele două ramuri ale gazoductului Nord Stream 1, care este responsabilă pentru mai mult de o treime din exporturile de gaze naturale ruseşti spre Uniunea Europeană.
Acum, însă, sunt informații că Vladimir Putin a fi dat undă verde ca livrările de gaze să fie reluate, joi, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă care au fost programate a se desfăşura timp de zece zile.
Informația a fost furnizată de Reuters, care a citat două surse din apropierea acestui dosar.
Comisia Europeană pleacă de la ipoteza că Nord Stream 1 nu va fi repus în funcţiune
Bruxelles-ul nu se mai aștepta ca acest lucru să se întâmple. Cu câteva ore în urmă, comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a declarat că executivul comunitar nu se aşteaptă la reluarea livrărilor prin gazoductul Nord Stream 1 după efectuarea celor zece zile de lucrări de mentenanţă, care sunt programate să se încheie joi.
„Plecăm de la ipoteza că nu va fi repus în funcţiune”, le-a spus Hahn jurnaliştilor.
În schimb, o sursă din apropierea acestui dosar a declarat pentru Reuters că gazoductul Nord Stream 1 este aşteptat să reia operaţiunile la timp., însă la o capacitate mai mică de aproximativ 160 milioane metri cubi pe zi.
Luna trecută, Gazprom, companie controlată de statul rus, a redus exporturile de gaze prin conducta Nord Stream 1 până la 40% din capacitate, citând întârzierile apărute în returnarea unei turbine pe care firma Siemens Energy a trimis-o pentru service în Canada.
Gazoductul, rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală
„Gazprom va reveni la nivelele înregistrate înainte de 11 iulie”, a spus una din sursele citate de Reuters, făcând referire la volumele de gaze aşteptate să fie livrate via Nord Stream 1 începând de joi.
Cotidianul rus Kommersant a informat şi el luni, citând surse, că turbina destinată Nord Stream 1 a fost trimisă de Canada spre Germania cu avionul la data de 17 iulie, după ce lucrările de reparaţii au fost finalizate. Cu toate acestea, una din surse a apreciat că este puţin probabil ca această turbină să fie re-instalată până la data de 21 iulie.
Conducta Nord Stream 1 este o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală. Potrivit site-ului societăţii Nord Stream, gazele care sosesc în Germania, în oraşul Lubmin, continuă apoi să fie transportate în Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi ‘alte ţări’.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





