Decizia S&P a venit imediat după ce o altă mare agenţie de evaluare, Fitch Ratings, a retrogradat perspectiva pentru ratingul ‘BBB minus’ atribuit Ungariei la ‘negativă’ de la ‘stabilă’.

Analistul Nomura, Attard Montalto, crede că o retrogradare a Ungariei din partea Fitch este posibilă în vară în timp ce în cazul Moody’s acest lucru este posibil în luna decembrie a acestui an sau în luna ianuarie 2012.

‘Cel mai importat lucru atât pentru S&P cât şi pentru alţii în ceea ce priveşte Ungaria este că agenţiile au semnalat că reducerea datoriei şi a deficitului nu sunt suficiente. Impredictibilitatea politicilor, modul de elaborare a acestora precum şi lipsa de responsabilitate şi monitorizare independentă sunt motivele pentru care Ungaria va fi retrogradată în categoria junk’, a declarat Attard Montalto.

În schimb, oficialii ungari susţin că nu există niciun motiv realist pentru o eventuală retrogradare a Ungariei. Péter Szijjártó, purtătorul de cuvânt al premierului ungar, a subliniat că în 2012 Ungaria va fi una din puţinele ţări din Uniunea Europeană care va avea un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB.
Fitsch deja a făcut pasul 
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul Ungariei la ‘BBB minus’, dar a revizuit perspectiva asociată la ‘negativă’ de la ‘stabilă’, informează un comunicat de presă.

În acelaşi timp, agenţia a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen scurt ale Ungariei la ‘F3’ precum şi plafonul de ţară la ‘A minus’.

‘Revizuirea perspectivei de rating a Ungariei la negativă reflectă o deteriorare semnificativă a creşterii economice pe plan extern şi a mediului financiar cu care se confruntă economia ungară mică, deschisă şi relativ puternic îndatorată’, a declarat directorul diviziei de ratinguri suverane de la Fitch, Matteo Napolitano. ‘În plus, diferite măsuri de politică fiscală şi schema care permite rambursarea creditelor ipotecare în valută la un curs de schimb inferior pieţei au afectat încrederea investitorilor, ceea ce influenţează perspectivele de creştere pe termen mediu’, se mai arată în comunicatul agenţiei.

Potrivit Fitch, în lunile recente perspectivele de creştere s-au înrăutăţit semnificativ atât în Ungaria cât şi în cazul principalilor săi parteneri comerciali din Europa Occidentală. Fitch se aşteaptă ca economia Ungariei să înregistreze o creştere de doar 0,5% în 2012, în scădere dramatică faţă de estimările din luna iunie a acestui an care mizau pe un avans de 3,2%.

Pentru 2012, guvernul de la Budapesta s-a angajat să reducă deficitul bugetar structural cu peste două puncte procentuale până la 2,5% din PIB. Cu toate acestea, Fitch estimează că perspectivele slabe de creştere vor face ca în 2012 deficitul bugetar al Ungariei să se situeze la 3,3% din PIB.

Fitch consideră că Ungaria este expusă la o intensificare a instabilităţii financiare şi la o recesiune în zona euro. O înrăutăţire a ritmului de încetinire a economiei, o creştere a primei de risc sau a presiunilor de finanţare ar putea conduce la o retrogradare a ratingului de ţară. De asemenea, scăderea angajamentului Guvernului faţă de consolidarea fiscală ar putea conduce la o retrogradare. În sens invers, îndeplinirea de către Guvern a ţintelor de deficit bugetar şi o revenire la o creştere sănătoasă ar putea conduce la o acţiune pozitivă de rating.
România a ieșit din zona non-investement grade

Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit ratingul pentru credite pe termen lung, în valută, al României la "BBB-" de la "BB+". România este recomandată pentru investiţii, conform comunicatului Fitch. Astfel, se recunosc meritele acordului dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional.

Calificativul pentru credite pe termen lung în lei a fost revizuit în urcare de la "BBB-" la "BBB", în timp ce plafonul de ţară a fost îmbunătăţit de la "BBB" la "BBB+". Ratingul pentru credite pe termen scurt a fost revizuit în creştere de la "B" la "F3", se arăta într-un comunicat al Fitch.

"Upgrade-ul reflectă progresele realizate de România în recuperarea de pe urma efectelor crizei financiare, inclusiv o revenire a creşterii economice, reducerea deficitului de cont curent şi reducerea deficitului bugetar”, se preciza în comunicatul Fitch.