Invitat de Marine Le Pen, lidera formațiunii Adunarea Națională, Orbán a criticat dur direcția actuală a Uniunii Europene, a respins aderarea Ucrainei la UE și a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul unui conflict militar direct cu Rusia în cazul unui astfel de pas.
În discuția purtată cu jurnalistul francez Daris Rochebin (LCI), Orbán a reiterat ideea că Bruxelles-ul reprezintă astăzi o amenințare pentru suveranitatea Ungariei și a altor state membre.
„Libertatea noastră este amenințată de Bruxelles și trebuie să luptăm împotriva acestei amenințări”, a declarat premierul.
El a susținut că rolul său este acela de a crea alianțe și de a atrage sprijin pentru țara sa, într-un peisaj european dominat de centralism și ideologie liberală.
Orbán: Aderarea Ucrainei la UE, un risc geopolitic major
Una dintre cele mai marcante afirmații ale lui Viktor Orbán a fost legată de Ucraina și procesul său de integrare europeană. Potrivit liderului ungar, aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar fi o eroare strategică majoră.
„Aderarea Kievului la UE ar însemna faliment economic și un conflict imediat cu Rusia”, a spus el.
Premierul a insistat că Ucraina nu este pregătită nici pentru aderarea la NATO, nici la UE, subliniind că o extindere necontrolată spre est ar destabiliza continentul.
Orbán a reamintit că, în trecut, statele din Europa Centrală au fost admise mai întâi în NATO, ceea ce a garantat securitatea regiunii înainte de aderarea la UE.
„În cazul Ucrainei, acest lucru nu este posibil, pentru că ar însemna război direct cu Rusia. Și nu trebuie să-ți placă rușii, dar trebuie să fii de acord cu ei – asta e realitatea geopolitică”, a punctat liderul de la Budapesta.
Bruxelles-ul, acuzat că urmărește un „superstat european”
Pe lângă pozițiile dure legate de Ucraina, Orbán a criticat și direcția politică a instituțiilor europene, pe care le-a acuzat că încearcă să creeze un „superstat federal”, în care deciziile importante sunt luate de un nucleu restrâns condus de Franța și Germania.
„Instituțiile UE acaparează tot mai multe competențe de la statele membre, ceea ce nu putem accepta. Nu putem ieși din Europa, pentru că noi suntem Europa, dar direcția actuală este o tragedie”, a declarat Orbán.
Premierul a atacat și Pactul European privind Migrația, spunând că Ungaria nu va accepta impunerea unor cote de migranți. Orbán a dezvăluit că țara sa plătește zilnic un milion de euro către Bruxelles ca penalizare pentru refuzul de a primi migranți. El a subliniat că decizia cu privire la cine are voie să trăiască în Ungaria trebuie să aparțină exclusiv cetățenilor ungari.
Valorile conservatoare, alternativa la viziunea liberală europeană
În plan ideologic, Viktor Orbán a afirmat că luptă pentru o Europă creștină, națională și conservatoare, în opoziție cu modelul promovat de lideri precum Emmanuel Macron. El a menționat că Marine Le Pen este un aliat valoros în această bătălie ideologică și că obiectivul său este crearea unei majorități conservatoare în Parlamentul European.
Referindu-se la sprijinul extern acordat ONG-urilor și presei de orientare progresistă, Orbán a salutat demersurile administrației Trump de a reduce aceste finanțări.
„În Ungaria, regula este clară: dacă te implici în politică, nu ai voie să primești bani din străinătate – nici din Occident, nici din Est, nici măcar din Bruxelles”, a explicat Orbán.
De asemenea, a abordat subiectul modificării Legii întrunirilor, în special în ceea ce privește evenimente precum Budapest Pride. Premierul a declarat că în Ungaria fiecare trăiește cum dorește, dar Constituția prevede că protejarea copiilor are prioritate față de alte drepturi, inclusiv cel la întrunire.
„Există libertate în Ungaria, veniți și vedeți cu ochii voștri”, a conchis el.