Referindu-se la problemele economice ale țării, premierul ungar a spus că, în acest moment, cel mai mai mare dușman este inflația. Site-ul DailyNewshungary redă cele mai importante declarații făcute atât de Viktor Orbán, cât și de alți oficiali maghiari prezenți la acest eveniment.

Cel mai mare dușman al Ungariei este inflația

Oficiul Central de Statistică al Ungariei (KSH) a raportat miercuri că inflația a scăzut la 25,4%,  aproape nesemnificativ față de 25,7%, cât ajunsese în luna februarie. Orbán a promis că inflația va ajunge la o singură cifră până la sfârșitul anului, declarând că aceasta este cel mai mare dușman al țării.

Despre investiții

Budapesta sprijină investițiile din Asia de Est, dar susține că diferențele culturale trebuie evidențiate. Președintele Camerei, László Parragh, a vorbit despre piața muncii și a subliniat importanța forței de muncă calificate.

El se teme că fondurile UE, care vin și din Ungaria, vor ajunge acum la Kiev, pentru dezvoltarea Ucrainei. Este un argument pe care guvernul l-a susținut insistent, în urmă cu câteva luni, când s-a pus în discuție sprijinirea Ucrainei.

Războiul a paralizat creșterea economică a țării

„Avem o expunere uriașă la război, deoarece suntem puternic atașați de ambele părți”, a declarat Orban.

„Nu trebuie să uităm situația geopolitică”, a subliniat și Parragh, adăugând că e în interesul economiei ungare să fie pace.

El a adăugat că războiul a spulberat arcul de creștere a Ungariei.

 „Guvernul nu a devenit socialist sau comunist”

Orbán a subliniat că fără finanțarea pieței, țara nu va putea atinge obiectivele.

„Guvernul nu a devenit socialist sau comunist”, a spus el.

Uneori trebuie lansate forme de sprijin, dar nu pentru a exclude finanțarea pieței.

„Intervenim doar pentru că nu există finanțare pe piață, acesta este managementul crizei, nu o schimbare de direcție”, a afirmat el.

Structura de putere a Europei este reproiectată

„Structura de putere a Europei este reproiectată, nu doar de război. Ba chiar este posibil ca acesta să fi început războiul”, a afirmat Orbán.

El a mai spus că structura economică (energia rusă ieftină a fost forța motorului industrial occidental, franco-german) se va schimba dacă Europa va fi decuplată de energia rusă.

„Vor apărea noi dependențe. Ceea ce părea de neconceput, că Ucraina ar putea fi candidată la aderarea la UE, a devenit acum realitate. Același lucru este valabil și pentru apartenența la NATO”, a continuat el.

Niciun cuvânt despre relațiile ruso-ungare

„Politica externă a Ungariei trebuie să se gândească mult la tipul de relație pe care ar trebui să o aibă cu Rusia. Nimeni nu poate spune dacă acest lucru va avea succes”, a afirmat Orbán.

O parte din banii noștri ar putea ajunge în Ucraina

„Occidentul oferă 55 de miliarde de euro pentru a menține viabil guvernul de la Kiev. Acest lucru poate continua în acest an, dar ce va fi anul viitor?” s-a întrebat Orbán.

El spune că o parte din banii UE care trebuie să ajungă în Ungaria ar putea ajunge acum în Ucraina.

„Vom rămâne în afara războiului”

Dacă Ungaria nu ar fi o economie atât de deschisă, un asemenea nivel de trai nu ar fi posibil, a afirmat Orbán. El a promis că Ungaria va rămâne în afara războiului.

„Vom continua să ne folosim dreptul de veto în cazul unor noi sancțiuni, dacă acestea dăunează intereselor maghiar. Vom menține aprovizionarea cu energie din Rusia și vom păstra prețurile reduse”, a declarat el.