Viktor Orban a pus gând rău partidelor politice din Ungaria! Cum vrea să le elimine din joc

Viktor Orban a pus gând rău partidelor politice din Ungaria! Cum vrea să le elimine din joc
Publicat de Alecsandru Ion la 11 noiembrie 2020, 20:00

Partidul Fidesz, condus de Viktor Orban, este de departe cel mai mare din Ungaria, dar o coaliţie de şase partide de opoziţie l-ar putea detrona pe actualul premier. În prezent au loc discuţii pentru o astfel de cooperare la viitoarele alegeri din 2022.

Guvernul ungar a depus marţi seară în parlament două proiecte de legi ce ar putea obliga partidele de opoziţie să se unifice pentru a se prezenta în alegeri şi ar reduce transparenţa folosirii banilor publici, propuneri care au atras critici vehemente din partea opoziţiei, transmite miercuri Reuters.

Premierul naţionalist Viktor Orban, criticat adesea de aliaţi occidentali pentru erodarea standardelor democratice, a primit puţin mai devreme marţi un mandat special din partea parlamentului pentru a guverna prin decret timp de 90 zile pentru a lua măsuri împotriva noului val de epidemie.

Atenţia opiniei publice, distrasă de pandemie

Deşi noile proiecte mai trebuie votate de parlament, partidele de opoziţie au criticat introducerea acestor modificări fără mult zgomot, în timp ce atenţia opiniei publice este concentrată pe epidemie.

Conform noilor propuneri la legea electorală, partidele de opoziţie vor fi nevoite fie să se unifice total, fie să concureze între ele, reducându-şi şansele de a învinge formaţiunea Fidesz a lui Orban.

‘Viktor Orban a devenit nedemn de această funcţie odată pentru totdeauna. Îi cerem să retragă aceste proiecte de legi şi să petreacă restul mandatului fără furt şi manipulare’, se arată într-un comunicat comun emis de şase partide din opoziţie.

Partidul Fidesz este de departe cel mai mare din Ungaria, dar o coaliţie de şase partide de opoziţie l-ar putea detrona pe Orban. În prezent au loc discuţii pentru o astfel de cooperare la viitoarele alegeri din 2022.

Șanse minime pentru înlăturarea lui Orban

Dacă proiectul legislativ va trece, ceea ce este probabil dată fiind majoritatea de două treimi a Fidesz în parlament, diversele partide de opoziţie vor fi nevoite să se unifice deplin într-o listă unică în alegeri, ceea ce ar putea fi dificil având în vedere platformele lor politice foarte diferite. Sau îşi pot continua eforturile separat, diminuându-şi astfel şansele de a-l înlătura pe Orban.

Guvernul susţine că proiectul de lege este menit ‘să asigure doar că numai partidele cu sprijin electoral real pot prezenta o listă naţională’.

Un alt proiect legislativ introdus marţi propune amendarea Constituţiei astfel încât să fie definite ca fonduri publice doar veniturile şi cheltuielile proprii ale statului. Aceasta ar exclude entităţi având legături cu statul, precum companiile deţinute de acesta, ceea ce ar reduce transparenţa folosirii fondurilor lor.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.