Victorie în dosarul Rompetrol. Inculpații reținuți de DIICOT au scăpat de închisoare. Ce pedeapsă au primit
Justiție. SURSA FOTO: Dreamstime
Vești de ultimă oră în cazul dosarului Rompetrol privind operaţiunile de ecologizare executate în incinta rafinăriei Vega. Cei trei inculpați care au fost reţinuţi de DIICOT Ploieşti în urma unor percheziţii au reușit să scape de închisoare.
Decizie de ultimă oră luată în cazul celo trei inculpaţi din dosarul privind operaţiuni de ecologizare executate în incinta rafinăriei Vega, care au fost reţinuţi de DIICOT Ploieşti în urma unor percheziţii. Potrivit portalului instanţelor de judecată, aceștia au fost plasați joi sub control judiciar, iar decizia instanței este una definitivă.
Sursa citată arată că în cursul zilei de joi, Curtea de Apel Ploieşti a admis contestaţiile formulate de cei trei împotriva deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus pe fond plasarea lor în arest la domiciliu şi a înlocuit această măsură cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În ceea ce privește acuzațiile aduse, DIICOT anunța anterior că începând cu anul 2018, mai multe persoane, printre care şi trei angajaţi în cadrul SC Rompetrol Rafinare SA, au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a înşela atât statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de beneficiar al 44,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare, cât şi pe ceilalţi acţionari ai companiei.
Ce au descoperit procurorii DIICOT
„În urma investigaţiilor efectuate s-a reţinut faptul că, prin declaraţii false depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, membrii grupului infracţional organizat au creat aparenţa că Batalul nr. 18 din cadrul Rafinăriei Vega Ploieşti a fost ecologizat în totalitate, extrăgându-se atât gudron acid, cât şi sol contaminat, în condiţiile în care, în respectivul batal, gudronul acid fusese deja extras, operaţiunea respectivă de extragere fiind finalizată în cursul anului 2009”, precizează sursa citată.
În același timp, procurorii DIICOT mai precizau că gruparea infracţională organizată a funcţionat pe două paliere, membrii acesteia având roluri bine definite. Sursa citată arată că pe primul palier au activat reprezentanţii legali ai beneficiarului Rompetrol Rafinare SA care au semnat contractul încheiat cu societatea comercială prestatoare, precum şi anexa la acesta, având ca obiect ecologizarea batalului 18, prin care se atesta în fals necesitatea eliminării gudronului acid existent în batal.
„Prin activitatea întreprinsă în cadrul grupării, semnând contractul şi actul adiţional la acesta, înscrisuri ce au stat la baza efectuării unor plăţi în valoare cumulată de 10.097.575,35 lei pentru eliminare gudron acid care în realitate nu exista depozitat în batal, pe adâncimea de un metru, au creat aparenţa existenţei respectivului deşeu, care ar fi trebuit eliminat”, arată DIICOT.
Referitor la cel de-al doilea palier, procurorii spun că de această parte au activat reprezentanţii legali ai prestatorului care, de altfel, au şi semnat din partea acestuia contractul încheiat cu Rompetrol Rafinare SA şi anexa la acesta, precum şi procesul-verbal de predare-primire amplasament în cuprinsul căruia se atesta în fals necesitatea efectuării unor lucrări de tratare, eliminare şi valorificare gudroane acide, inclusiv din batalul 18, în condiţiile în care această materie nu mai exista în respectivul batal.
„Aceştia au întocmit în fals un număr de 4 facturi fiscale emise de prestator către Rompetrol Rafinare SA şi anexele la acestea, respectiv a tichetelor false de cântar prin care se atesta aparenta transportare, în vederea ecologizării, a gudronului acid din batalul 18 prin efectuarea a 920 de curse”, precizează anchetatorii.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





