Partidul lui Victor Ponta va iniţia modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât Liviu Dragnea să poată fi demis, deoarece în prezent revocarea acestuia nu poate fi iniţiată decât de PSD.

”Nu poţi să schimbi preşedintele Camerei Deputaţilor, poţi să schimbi Regulamentul Camerei, primul pas. Şi noi asta vom depune ca amendament la Regulamentul Camerei Deputaţilor – schimbarea acelui articol care spune că numai grupul parlamentar poate să propună, în aşa fel încât, printr-o majoritate a deputaţilor din Cameră să poată fi schimbat preşedintele Camerei”, a declarat Victor Ponta.

Liderul Pro România a precizat că, dacă modificarea este adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, apoi se poate trece şi la votarea altei persoane la conducerea forului legislativ.

”Dacă amendamentul depus de noi este votat în plen, după aceea putem să trecem şi la votul de persoană. Tehnic, facem noi acel amendament şi sperăm ca toţi cei din PNL, USR, UDMR, minorităţi, dar şi o parte importantă a deputaţilor să susţină acest amendament, pentru că nu mai putem să lăsăm Camera Deputaţilor să fie locul unde se blochează legi pe criteriul personal sau se promovează legile dlui Dragnea, se promovează oameni în funcţii, se vând funcţii, se vând săli”, a adăugat Ponta.
Întrebat de câte voturi ar mai avea nevoie pentru a modifica regulamentul, Ponta a spus 10-15 voturi.

SURSA: news.ro


Te-ar putea interesa și: